Suma alocată în acest an pentru susţinerea producătorilor agricoli români să cultive tomate în spaţii protejate se ridică la 180 de milioane de lei, un buget similar cu cel din 2017, anul de debut al acestei program, însă numărul fermierilor doritori să intre în program s-a dublat, potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea.
“Avem şi în acest an un buget de 180 de milioane de lei, dar dacă anul trecut erau vreo 4.000 şi ceva de beneficiari care au dus ciclul până la sfârşit, până la aceasta dată anul cifra este dublă: peste 9.000 de fermieri doritori, de cultivatori de tomate în spaţii protejate. Deja s-au apucat de treabă, au prins curaj. Sunt oameni tineri, unii s-au lăsat de o altă activitate în care erau pregătiţi. (…) Programul Tomate l-am început exact cu un an în urmă. Nu le-am dat absolut nimic înainte, doar entuziasm. Entuziasm şi siguranţă. Vreau să îi felicit pe toţi aceşti fermieri excepţionali. Iată că a ajuns să fie vazut şi simţit atât de fermieri cât şi de consumatori. Evident, şi noi am fost serioşi în acordarea subvenţiilor. Este un alt circuit al documentelor faţă de cel de la APIA, unul mai lesnicios, care se află în mâna Direcţiilor Agricole (…) Este un angrenaj pe care l-am pornit şi sper să funcţioneze mai bine în acest an”, a declarat Petre Daea.
Ministrul Agriculturii a precizat că la sfârşitul anului trecut MADR a reuşit să onoreze toate obligaţiile pe care le-a avut faţă de fermieri, iar piaţa a fost alimentată în extrasezon cu peste 50.000 de tone de roşii.
“Le-am dat imediat banii şi am reuşit să aducem pe piaţă peste 50.000 de tone de tomate produse în România în extrasezon. Un lucru extraordinar de important, deoarece consumul din România se realizează din patru surse. Prima, tomatele din sere – unde avem o suprafaţă destul de mică pentru că s-au distrus de-a lungul vremii şi se vede asta cu ochiul liber. Cea de-a doua sursă este cea din spaţii protejate, din solarii neîncălzite, a treia sursă, din câmp, care are o perioadă scurtă datorită variaţiei temperaturii şi umidităţii, iar cea de-a patra: importul. Noi nu suntem în stare în România să realizăm de la 1 ianuarie până la 31 decembrie consumul pentru acest produs. (…) nu sunt condiţii pentru România. În extrasezon nu ne putem duce decât cu sere, care sunt investiţii costisitoare. Dar am extins sezonul prin proceduri stabilite în actul normativ să aducem produse pe piaţă până la sfârşitul lunii mai”, a spus Daea.
“Tomate în spaţii protejate” a fost programul lansat de ministrul Agriculturii, Petre Daea, odată cu preluarea mandatului la minister, la începutul anului 2017, tocmai pentru a susţine produsele deficitare, pe care România le importă masiv. Acesta s-a dovedit a fi un program extrem de apreciat de legumicultori.
Citește și:
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Cinci echipe studențești, calificate în finala Digital AgriChallenge
Concursul național destinat studenților a ajuns la final, iar după etapa de selecție, jurizarea va avea loc la…
25 aprilie 2024
Clujul se asociază cu opt localități pentru trenul metropolitan
10 milioane de euro urmează să fie alocați din bugetul județului pentru materializarea obiectivului de investiții. Consiliul Județean…
25 aprilie 2024
Ambasadorul Finlandei în România laudă Oradea pentru dezvoltare
Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit joi, 25 aprilie 2024, vizita…
25 aprilie 2024
DEER predă energetica viitoarelor generații
3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
25 aprilie 2024
Bogdan Maioreanu: Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine
După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis…
25 aprilie 2024
Brandberry a creionat identitatea Țării Silvaniei
Consiliul Județean (CJ) Sălaj și consultantul de dezvoltare strategică Brandberry au organizat o dezbatere publică pentru prezentarea, în…
25 aprilie 2024