Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

AgroConcept – parteneriat strategic pentru sustinerea agriculturii locale

AgroConcept, importatorul și distribuitorul exclusiv New Holland Agriculture în România, își consolidează poziționarea ca partener de încredere al fermierilor români prin inaugurarea sediului central din Șindrilița, pentru a fi mai aproape de partenerii săi.

La 6 luni de la semnarea parteneriatului de distribuție exclusivă a produselor New Holland Agriculture, AgroConcept anunță progrese importante în îndeplinirea obiectivului de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători din industria agricolă locală.

Astfel, compania a pus bazele unei echipe profesioniste de consultanți de vânzări și asistență post-vânzare și a deschis șase puncte regionale de vânzare și service deja operaționale în Călărași, Giurgiu, Timișoara, Craiova, Constanța precum și sediul central de la Șindrilița.

Sediul central din Șindrilița reprezintă un centru integrat pentru vânzări/service/piese de schimb, sediul administrativ, locul unde se vor desfășura periodic training-uri special dedicate echipelor de vânzări și service. De asemenea, aici va fi gestionat și stocul central de piese de schimb.

AgroConcept devine distribuitor exclusiv al produselor Kvenerland în România.

Parteneriatul exclusiv încheiat cu producătorul global de utilaje agricole Kverneland este un pas important al strategiei de dezvoltare a companiei ce are menirea de a aduce mai aproape de fermierii români toate mijloacele necesare care îi vor ajuta să dezvolte piața agricolă din România, având la îndemână cele mai noi și eficiente produse.
 
“Suntem mândri că într-un timp atât de scurt am reușit realizări atât de importante și ne bucură reacțiile pozitive pe care le-am primit până acum din piață. Ambiția noastră de a deveni unul dintre cei mai importanți jucători de pe piață este mai ușor de realizat având în portofoliu un brand de încredere și apreciat cum este New Holland.

Cu siguranță, parteneriatul exclusiv cu Kverneland ne va face misiunea și mai ușoară. Ne onorează încrederea clienților noștri și le promitem că vom continua să le fim un partener pe care se pot baza zi de zi”, a declarat Heinrich Stein – Președinte al Consiliului de Administrație AgroConcept.

“Suntem convinși că Agroconcept va fi un partener redutabil pentru Kverneland și pentru sectorul agricol din România pe viitor. Ne bucurăm că ne-am unit forțele cu o organizație puternică de care suntem apropiați ca misiune și valori. Împreună vom face o echipă puternică care va fi alături de comunitatea de fermieri români”, a declarat Arild Gjerde – Executive  Vice President Kverneland.

AgroConcept a intrat în 2016 pe piața agricolă din România poziționându-se ca partener al fermierilor locali.

Despre New Holland Agriculture
Reputația New Holland Agriculture este construită pe baza succesului clienților, producătorilor de cereale, crescătorilor de animale, antreprenorilor, viticultorilor și inginerilor agronomi.

Aceștia pot beneficia de cea mai largă gamă de produse inovatoare și servicii: o linie completă de echipamente, de la tractoare la mașini de recoltare, completate de servicii financiare personalizate de la specialiști în agricultură. O rețea de distribuție profesionistă la nivel mondial și angajamentul New Holland pentru excelență, garantează fiecărui client în parte o experiență unică. Pentru mai multe informații despre New Holland accesați www.newholland.com
 
New Holland Agriculture este un brand CNH Industrial N.V. (NYSE: CNHI / MI: CNHI), un lider global în sectorul bunurilor de capital, cu experiență în domeniul industrial, o gamă largă de produse și o prezență la nivel mondial. Mai multe informații despre CNH Industrial pot fi accesate online pe www.cnhindustrial.com

Despre Kverneland
Cu peste 125 de ani de experiență și inovații, produsele Kvernerland sunt special concepute pentru a satisface nevoile de acum, dar și cele pe care industria le va întâlni pe viitor. Brandul Kvernerland este cel mai cunoscut și respectat nume din industria agricolă și se concentrează pe dezvoltarea unor produse inovatoare pe toate categoriile de utilaje care vor asigura competitivitatea afacerilor clienţilor.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Targul National Imobiliar, editia primavara 2016

Articolul următor

Fondurile europene și Ajutoarele de Stat 2014-2020

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share