Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Analiza pietei de constructii – Marcom

Marcom RMC’94, unul dintre liderii pieței de echipamente de construcții și industriale din România și-a deschis porțile sediului său din Otopeni în cadrul unui eveniment de tip OPEN HOUSE pentru clienți, colaboratori și reprezentanții mass-media.

Evenimentul a creat un context favorabil discuțiilor și analizelor pe tema pieței de construcții, vânzările de echipamente de construcții și tipul acestora fiind un indicator al creșterii sau scăderii numărului de proiecte de anvergură.

Cel mai nou raport al CECE (Comitetul European pentru Echipamente de Construcții) relevă faptul că în continuare România este o piață atipică din punct de vedere al cererii de echipamente, buldoexcavatorul fiind cel mai cerut tip de utilaj. În timp ce la nivel european în 2015 s-au vândut 5.338 de buldoexcavatoare, reprezentând 5,2% din total volum de piață echipamente terasiere, în România ponderea acestor utilaje este de 53,5% din total volum de piață, în 2015 fiind vândute 683 de unități. România însă va urma trendul general la nivel european, precum și exemplul Poloniei, o piață cu un parcurs similar cu cel al pieței autohtone, astfel că buldoexcavatorul își pierde din popularitate în detrimentul tandemului mini/ midi excavator – încărcător compact, este de părere Răzvan Marcu, director de marketing al companiei Marcom RMC’94.

Piața echipamentelor pentru construcții a înregistrat un trend crescător în ultimii trei ani, de la un număr total de 723 unități vândute în 2013 și 1.040 în 2014, în 2015 cererea s-a situat la 1.288 de unități. Cu toate acestea, o analiză detaliată pe clasele de utilaje terasiere vândute evidențiază o lipsă a investițiilor companiilor de construcții în echipamente specializate, pe fondul unor deficiențe majore la capitolul proiecte de infrastructură, semnalate de către mediul economic în ultimii ani în România.

“Atunci când volumul lucrărilor de infrastructură va crește, constructorii își vor pune cu adevărat problema productivității și a preciziei ridicate și vor avea nevoie de utilaje specializate. Dacă, în schimb, vom avea în continuare lucrări de volume mici, care nu impun neapărat o calitate deosebită, cererea de echipamente cu tehnologii avansate va fi ca și până acum, redusă” a punctat Constantin Marcu, directorul general Marcom RMC’94.

În 2015 se remarcă o creștere a cererii pentru echipamente de construcții multifuncționale din gama UTILITY (buldoexcavatoare, midi excavatoare pe șenile 6-12 t, midi excavatoare pe pneuri 6-11 t, mini excavatoare 0-6 t, mini încărcătoare multifuncționale și încărcătoare frontale cu o putere a motorului mai mică de 80 CP), numărul acestora majorându-se la 977 de unități în 2015, comparativ cu 752 în 2014.

Echipamentele din gama CONSTRUCTION, utilaje specializate de construcții și minerit reprezintă doar 28,6% din piață, în 2015 fiind vândute 311 unități din aceste game, comparativ cu 288 de unități în 2014.

În perioada ianuarie – aprilie 2016 au fost vândute 217 buldoexcavatoare, gama UTILITY însumând un total de 170 unități, în timp ce din gama CONSTRUCTION au fost vândute 41 de unități, totalul volumului de piață fiind de 211 echipamente terasiere.

2016 aduce o oarecare reținere din partea specialiștilor în a face preconizări. Dacă pe baza evoluției cererii din ultimii 3 ani, estimările se situau la 1.450 de unități, acum cifra vehiculată este de 1.000 de unități total volum de piață echipamente terasiere.

„Un volum de piață pe segmentul de utilaje terasiere de 2.000-2.200 de unități reprezintă un optim al pieței, însă avem nevoie de o strategie coerentă  de dezvoltare a proiectelor de infrastructură, activităților de construcție și reabilitare a drumurilor și autostrăzilor și, evident, în paralel dezvoltarea sectorului de clădiri rezidențiale și nerezidențiale și lucrări edilitare” declară Răzvan Marcu, director marketing al Marcom RMC’94.

Marcom este unul dintre promotorii tehnologiilor ultra moderne în construcții, în cadrul evenimentului fiind expus un excavator hibrid Komatsu HB215, care face parte din a treia generație de utilaje cu acționare combinată dezvoltate de către constructorul japonez. În prezent, în lume sunt puse în funcțiune 3.700 de excavatoare hibride, dintre care 4 în România.

MARCOM, liderul pieței de echipamente pentru construcții din România, cu un capital 100% românesc, distribuitor exclusiv al mărcilor Komatsu, Grove, Potain, Hidromek, McCloskey, Dieci, Mantsinen, Indeco și Mantovanibenne s-a impus pe piața autohtonă a echipamentelor de construcții, minerit și industriale încă din 1992, atingând în prezent un număr de 70 de angajați, dintre care 43 în Departamentul Service.

Compania prezintă un portofoliu de peste 2.000 de clienți la nivel național, clienți ce vin din domenii ca: minerit, construcții, industrie, reciclare, agricultură, balastiere, cariere de piatră, demolări, municipalități, companii de stat.

Marcom le oferă clienților întreaga gamă de soluții și servicii, de la service și mentenanță preventivă, piese de schimb și consumabile originale, echipamente second-hand, soluții de finanțare sau soluții strategice de sprijin al clientului, cum este Komtrax, sistemul de monitorizare prin satelit al echipamentelor de construcții Komatsu, introdus în Europa și România

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

AEROMANIA 10 ANI, un spectacol complex

Articolul următor

Avantajele Romaniei, promovate la Greet Vienna

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share