Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Dă, Doamne, țăranului înțelepciune, că răbdarea s-a cam terminat

Anul care se termină a fost unul atipic pentru fermierii români, fiindcă în timp ce mai marii Europei și ai României vorbeau despre “simplificare” și debirocratizare pentru agricultură, oamenii au de trecut din ce în ce mai multe probe de răbdare și perspicacitate în fața birourilor.

Practic, seceta a fost cea mai blândă dintre provocările déjà-trecutului 2015, fiindcă lipsa de apă și chiar canicula înfiorătoare din lunile de vară se pot îmblânzi cu un sistem de irigații cât de cât performant, dar pentru birocrația din spatele dosarelor nu există antidot. Ea arde și pustiește mai puternic și mai dureros decât orice.

A fost nevoie de o schimbare de guvern și de o răsturnare de paradigmă pentru a se vorbi, probabil pentru prima dată cu adevărat, despre eficiența agențiilor din subordinea Ministerului Agriculturii și despre buna-credință a unor funcționari care plimbă hârtii.

Și fiindcă Irimescu a avut curajul să spună lucrurilor pe nume, au prins curaj și alții, care doar au cârcotit discret până acum, sufocați de birocrație. Când? La sfârșitul primăverii când, cu o lună întârziere, într-o noapte s-a publicat în Monitorul Oficial formularul-tip pentru cererea unică de plată pentru 2015 care, cu anexe cu tot, avea 87 de pagini. Ce a urmat? Dezastrul. Primăriile au fost blocate, la Agenția de Plăți, vestita APIA, s-a muncit zi și noapte, până un funcționar a murit de epuizare, iar fermierii au clacat cu hârtiile în mână. Și au pierdut timp… și au avut nevoie de răbdare. Infinită răbdare…

Când, după ce au avut curajul să acceseze fonduri europene, au văzut că regulile se schimbă în timpul jocului, că termenele fixate la începutul perioadei de implementare se schimbă, că funcționari nonșalanți le spun să refacă acte și documente sau să înființeze culturi aiurea, când vremea lor trecuse, sau să vândă miei după perioada în care se vindeau, așa, de florile mărului, ca să arate bine la dosar. Dar ce contează? Fiindcă oamenii au avut răbdare să treacă și asta…

Când s-a stricat sistemul de la APIA și banii cuveniți fermierilor au plecat cu întârziere către ei sau nu au plecat pur și simplu. Chiar și cei de la firma care a realizat softul cu probleme, Siveco-Teamnet, au explicat că, în final, totul va fi bine și că banii vor ajunge la oameni, dacă aceștia au răbdare.

Păcat că nu au la fel de multă răbdare și băncile de la care mulți au luat credite sau cei din agențiile care se ocupă de fonduri europene, care au fixat termene limită pentru agricultori. Nici pământul sau animalele nu au răbdare, la urma urmei.

Așa că fermierii sunt pregătiți să iasă în stradă, fiindcă sunt nemulțumiți. Sătui de așteptare, de amânări, de hârtii, de condiții aberante sunt gata să protesteze și să dea de pământ cu toți, fiindcă, auzindu-l pe ministru, au prins curaj să se revolte în fața birocrației, să protesteze față de cei care i-au lăsat să aștepte în fața ușilor închise sau să completeze și recompleteze hârtii, care i-au umilit când au dat din umeri și au spus simplu: nu veți primi bani, fiindcă nu merge softul. Ciobanii vor să știe de ce li se cere prin lege să aibă doar doi câini pe lângă turme, de ce sunt amendați în anumite zone pentru fiecare patruped în plus, de exemplu. Ceilalți vor altceva… Toți vor reguli mai simple și mai clare, ca să poată respire.

Vor ca Europa să intre cu adevărat în România, ca Politica Agricolă Comună să se aplice și aici, după regulile irlandezului care tutelează sectorul: Phil Hogan.

Iar regulile lui sunt foarte simple și foarte clare: SIMPLIFICARE, ÎNTINERIRE, ÎNVERZIRE. Atât. Nimic mai mult. Doar că trebuie aplicate și în România, fiindcă oamenii și-au pierdut răbdarea, așa că e de dorit doar ca ei să își folosească ne-răbdarea cu înțelepciune de acum înainte, pentru ca toate să se simplifice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Limita e imaginaţia

Articolul următor

Târgul Agro - piaţa virtuală pentru hrană românească bună şi ieftină

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share