Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

PRIA Piete de Capital – Atragerea de finantare prin IPO

Societatea de avocatură Dentons în pareneriat cu PRIAevents, organizează în data de 2 iunie 2016, la Hotel Sheraton Bucuresti, conferința “PRIA Piețe de Capital – Atragerea de finanțare prin IPO” (PRIA Capital Markets – Raising Finance through IPO) – un eveniment care va beneficia de prezentări de actualitate pentru piața de capital din România cât și exemple din alte țări. 

Conferința se va desfășura sub forma unei prezentări interactive despre cum se poate atrage finanțare prin lansarea unei oferte publice inițiale (IPO) și se adresează companiilor care vor să afle mai multe detalii despre listarea la bursă. Temele de discuție includ: puncte importante și provocările listării companiilor la bursă, procedura procesului de listare, alegerea celei mai bune strategii de Ofertă Publică Inițială și altele.

Participanții vor afla despre listarea companiilor de stat, dar și a celor private. Antreprenorii pot astfel să știe cât mai multe detalii despre listarea la bursa și creșterea propriilor afaceri, despre performanța financiară și imbunătățirea rapoartelor.

Lectorii care vor lua cuvântul în cadrul conferinței sunt: Florentina Boboc, Director Direcția Reglementare – Autorizare ASF; Anda Todor, Managing Partner, Dentons; Ionuț Simion, Country Managing Partner, PwC România; Nikolas Colbridge, Partner, Dentons; Alexandra Smedoiu, PwC România; Bogdan Câmpianu, Managing Director, Wood & Co, Septimiu Stoica, Of Counsel, Dentons și Marius Dan, Investor Relations Director, Franklin Templeton Investments.
 
În doar câteva ore, profesioniști de top vă vor prezenta principalele aspecte legale, tehnice, de taxe și financiare privind lansarea unei oferte publice inițiale.

Evenimentul va beneficia de traducere simultană, iar participarea este gratuită.

Mai multe detalii, agenda evenimentului “PRIA Piețe de Capital – Atragerea de finanțare prin IPO”, dar și formularul pentru confirmarea participării, puteţi găsi pe http://priaevents.ro/pria-capital-market/

Dentons este prima firmă de avocatură globală policentrică din lume. Aflată în topul 20 al Acritas 2015 Global Elite Brand Index, firma nu ezită să iasă din tipare, oferind în mod constant servicii care nu fac rabat de la calitate şi de la asigurarea celui mai bun raport între calitate şi preţ, remarcându-se totodată prin noutate şi inventivitate. Dentons are ca scop să le ofere clienţilor săi un avantaj competitiv şi este în permanentă legătură cu comunităţile în care clienţii săi doresc să îşi desfăşoare activitatea, deoarece conştientizează faptul că înţelegerea culturilor locale este esenţială pentru încheierea cu succes a unei tranzacţii, pentru soluţionarea unui litigiu sau pentru depăşirea unei provocări în afaceri. Dentons, cea mai mare firmă de avocatură din lume la ora actuală, cu mai mult de 125 de sedii situate în peste 50 de ţări, are la bază o echipă preocupată să creeze soluţii flexibile, personalizate, perfect adaptate necesităţilor locale, naţionale şi globale ale clienţilor publici şi privaţi de orice dimensiune. www.dentons.com

Cu o experienţă de peste 10 ani în organizarea evenimentelor premium de business, echipa PRIAevents este recunscută pentru organizarea evenimentelor de top din cele mai reprezentative sectoare ale economiei. PRIAevents organizează conferințe ce aduc în atenție, de fiecare dată, cele mai importante și mai actuale teme de dezbatere din fiecare domeniu și beneficiază de o prezență mare a participanților și a mass – mediei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Timișoara – Capitala Vinului din 2004

Articolul următor

De anul viitor se anunta zbor direct Iasi-Dubai

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share