Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Perspective internationale in arhitectura, la Cluj-Napoca

Melissa Sterry (Fondator Bionic City), Eveline Petcu (Project Manager Gehl Architects) sau David Cash (Președinte BDP) participă în 6 octombrie la Architecture Conference&Expo, punctul de întâlnire al arhitecților în Transilvania.

 

Arhitectura în tranziție, Oameni, politică și arhitectură, Influența tehnologiei în transportul urban sau Orașe pentru oameni sunt câteva dintre temele incluse în agenda celei de-a IV-a ediții a evenimentului. Peste 300 de arhitecți și specialiști din domeniile conexe vor dezbate la Cinema „Florin Piersic” din Cluj-Napoca, alături de speakerii internaționali și naționali subiecte de interes din domeniu, sub tematica Renewing cities: Climatul urban pentru noile generații.

 

Viitorul arhitecturii, transportul urban și tehnologia – printre subiectele dezbătute la Architecture Conference&Expo

 

16 arhitecți de renume din România și străinătate vor împărtăși din experiența lor profesională în cadrul prezentărilor și dezbaterilor structurate în 4 paneluri: „Arhitectura și orașele”, „Transportul urban”, „Siguranța prin arhitectură” și „Natura și viitorul în arhitectură”. Irena Bauman (Founding Director Bauman Lyons Architects), David Cash (Președinte BDP) și Attila Beer (Administrator Alukonigstahl) vor deschide noua ediție a evenimentului cu prezentările din cadrul primului panel, urmate apoi de Benedek Jozsef (Acad. Prof. Dr. Facultatea de Geografie, UBB), Octavian Fanea (Sales Manager Aluterm Group) și Iulian Pădurariu (CEO Pony Car Sharing) care se vor axa pe transportul urban.

 

„Security by design” este panelul condus de speakerii Jan Kattein (Director Jan Kattein Architects), Eveline Petcu (Project Manager Gehl Architects), Daniel Popa (Country Manager Reynaers), Adina Moldan (Independent Researcher Atelier Moldan) care vor aborda temele: Siguranța nu este garantată, Oameni, politică și arhitectură, Orașe pentru oameni și Solutii în execuția și montajul tâmplăriei și a pereților cortină. Architecture Conference&Expo va include și prezentări cu privire la viitorul arhitecturii și impactul pe care aceasta îl are în comunitate prin prezentările Melissei Sterry (Fondator Bionic City) și a lui Emilian Grigore (Technical Support Manager Rockwool).

 

Arhitecții prezenți la eveniment vor participa la dezbaterea Cluj-Napoca – Dezvoltarea orașului alături de invitați de renume precum Pietro Elisei, directorul UrbaSofia și Călin Hințea, decanul Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării. Evenimentul va fi moderat de președintele Ordinului Arhitecților din România, Șerban Țigănaș care are o experiență de peste 20 ani în arhitectură, iar proiectele sale sunt recunoscute la nivel național și internațional.

 

Proiectele de anvergură ale arhitecților români, premiate la Gala Premiilor

 

Proiectele de anvergură realizate de arhitecții români vor fi premiate în cadrul Galei de Premii Architecture Conference&Expo în 6 octombrie la categoriile: „Proiecte pentru comunitate”, „Proiecte de restaurare, reconversie, regenerare urbană și prezervarea patrimoniului”, „Cel mai îndepărtat proiect de țară realizat de un arhitect român” și „Proiecte realizate de studenți-arhitecți – Sponsored by Alukonigstahl”. Proiectele au fost selectate și analizate de către juriul format din arhitecții Charles Phu (Fondator, Office for Architectural Culture), David Cash (Președinte BDP), Melissa Sterry (Fondator Bionic City) și Șerban Sturdza (Director Prodid).

 

Datorită impactului pe care arhitectura îl are în comunitate, proiectele din cadrul Competiției vor fi expuse în perioada 3-9 octombrie în incinta Iulius Mall din Cluj-Napoca. „Architecture Conference&Expo pune accent pe promovarea și premierea proiectelor arhitecturale care au puterea să schimbe comunități. Prin intermediul evenimentului dorim să creștem vizibilitatea acestor proiecte, tocmai de aceea am ales să le expunem publicului larg”, a declarat Iulia Pascal, PR Libero Events, agenția de evenimente sub semnătura căreia se organizează evenimentul Architecture Conference&Expo.

 

Zona expozițională: Interacțiunea dintre arhitecți și furnizorii de servicii

 

Peste 20 de companii de renume la nivel național și internațional precum Fundermax, Rigips Saint Gobain, Creaton, Symmetrica, Kromston sau Hotspring vor prezenta ultimele inovații din domeniile conexe în care aceștia activează. Înscrierile la Architecture Conference&Expo se realizează pe site-ul oficial www.architectureconf.ro, iar arhitecții cu drept de semnătură beneficiază de intrare gratuită la eveniment.

 

Architecture Conference&Expo se află la cea de-a IV-a ediție și reunește în fiecare an peste 300 arhitecți și specialiști din domeniile conexe, cu scopul de a dezbate noutățile din domeniu. Conferința este organizată de Libero Events, agenția de evenimente B2B si B2C, sub semnătura căreia au loc conferințe și workshop-uri: The Woman, HR Summit, TeCOMM, MarkDay, Architecture Conference&Expo, Software Architecture Day, Java Day, Signal Connect, Fiscalitate 24.7, Cluj Sales Conference, dar și târguri: Touristica.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Abordare non-conformistă în industria textilă, la Cluj-Napoca

Articolul următor

CCIFER a celebrat 20 de ani in România cu tema “Pas-de-deux”

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share