Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Procentul Fondurilor atrase prin PNDR 2007-2013 a ajuns la 90%

Până pe 28 decembrie 2015, cu patru zile înainte de închiderea totală a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2007 – 2013, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a plătit către beneficiarii Programului peste 8,21 miliarde euro, din bani europeni şi din bugetul naţional. Suma plătită reprezintă aproape 90% din totalul fondurilor europene alocate României de Uniunea Europeană prin PNDR 2007-2013.

Potrivit datelor AFIR, citate de Agerpres, numai în anul 2015, Agenţia a efectuat către beneficiarii PNDR 2007-2013 plăţi în valoare de circa 1,092 miliarde euro.

Datele anunţate de Agenţie reprezintă plăţile efectuate până la data de 28 decembrie 2015. Cifrele finale vor fi cunoscute numai după contabilizarea tuturor plăţilor realizate până la data de 31 decembrie 2015, care este finalul perioadei de implementare a PNDR 2007 – 2013. Tot atunci se va şti şi suma exactă din banii europeni care va fi pierdută pe acest Program.

De la startul PNDR 2007-2013, în 2008, AFIR a primit şi verificat 150.944 cereri de finanţare, în valoare de peste 18,53 miliarde euro. 98.443 de proiecte, cu o valoare de peste 7,60 miliarde euro, au fost selectate pentru a primi finanţare nerambursabilă, mai notează Agerpres.

Pe noul PNDR 2014 – 2020, din 25 martie 2015, când au fost deschise primele măsuri din PNDR 2020, şi până pe 18 decembrie 2015, când s-au închis ultimele sesiuni de primire a proiectelor de investiţii, AFIR a primit 7.697 de cereri de finanţare. Valoarea totală a fondurilor europene nerambursabile solicitate prin aceste proiecte a fost de peste 1,55 miliarde euro. AFIR a selectat deja în vederea finanţării 1.114 proiecte, de aproape şapte ori mai puţine decât numărul proiectelor depuse, valoarea acestora depăşind 67 milioane euro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Încasarea SAPS pentru deținatorii de pajiști fără animale

Articolul următor

Enterprise Europe Network în sprijinul IMM-lor

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share