Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Refresh online pentru promovarea Romaniei

Echipa InvestRomania a lansat, din această lună, noul website InvestRomania www.investromania.gov.ro, o platforma care se adresează investitorilor străini, acoperind o arie largă de subiecte de interes pentru aceştia precum: macroeconomie, forţa de muncă, taxarea, suport guvernamental.

InvestRomania își propune de asemenea pentru anul în curs intensificarea eforturilor sale de promovare a avantajelor competitive de țară în rândul comunității de business internaționale.

Începând cu această lună, InvestRomania a lansat proiectul “Luna şi Industria”, având ca obiectiv-cheie promovarea și creșterea vizibilității celor mai importante industrii. Acestea sunt: IT&C, bio-economia, industria auto, aerospațiala, industriile creative și agricultura, considerate prioritare de către InvestRomania care işi propune intensificarea eforturile de încurajare a investițiilor, atât străine cât și autohtone în aceste domenii.

Luna mai este dedicată companiilor din sectorul IT&C, urmând  ca luna iunie să fie dedicata bio-economiei.

“Prin suportul și implicarea asociațiilor relevante și active din industrie am co-organizat în această lună o serie de evenimente, scopul fiind  promovarea companiilor din acest domeniu, crearea diferitelor teme de dezbatere privind integrarea pe orizontală a IT-ului în celelalte industrii (conceptul de „Industry 4.0”), integrarea know-how-ului de tip strategic în operațiunile companiilor și start-up-urilor din sectorul IT în scopul de a-și crește afacerile şi intensificarea colaborării cu Hub-uri internaționale relevante”, a spus Eliza Aura Statina, Promotion Manager, InvestRomania.

“Inițial am creionat un plan în care website-ul trebuia să aibă o abordare facilă, să fie în limba engleză și să diminueze efortul investitorului străin în căutarea informațiilor cu privire la nivelul taxării, facilitățile fiscale, gradul de pregătire profesională a românilor, dar și la nivelul de trai din țară. Ulterior, am tot construit pe baza acestora, astfel încât după 2 luni am ajuns în stadiul actual, de care suntem foarte mulțumiți, dar pe care vom continua să-l dezvoltăm în lunile ce urmează.” Manuel Costescu, Secretar de Stat, InvestRomania

Proiectul www.investromania.gov.ro prezintă conținut în limba engleză și este structurat pe șapte secțiuni, acestea constând în: “Why invest” (De ce să investești?), “Business în Romania” (Afaceri în România/ Principalele Sectoare), “Government Support” (Sprijin guvernamental), “Life in Romania” (Viața în România), “Newsroom” (Știri/Comunicate de presă), “About us” (Despre noi) și “Contact” (Contact), împărțite la rândul lor în subsecțiuni. Fiecare dintre acestea are menirea de a-l ghida pe potențialul investitor străin către informații cu privire la indicatorii macroeconomici, educație, nivelul costului de trai, sectoarele considerate prioritare, ajutoare de stat, tradiții, cultură, detalii despre activitatea InvestRomania etc.

O altă componentă a platformei are în vedere prezentarea sectoarelor prioritare de anul acesta, astfel încât investitorii să aibă acces la informații ce vizează dimensiunea pieței, cei mai importanți jucători, forța de muncă disponibilă, capacitatea de export, potențialii furnizori și parteneri. Cele șase sectoare prioritare sunt: IT&C, industria Auto, industria Aerospațială, industriile Creative, Agribusiness și Bio-Economia.

La nivelul website-ului se regăsesc grafice, figuri și nu în ultimul rând prezentarea de țară, toate acestea putând fi descărcate de oricare dintre persoanele interesate de analizele realizate, dar și de cele care doresc să utilizeze aceste materiale în promovarea României către partenerii lor internaționali de afaceri.

Pe parcursul următoarelor luni website-ul va fi actualizat cu noi analize privind sectoarele strategice, mai multe informații despre parcurile industriale și noțiuni constând în modalitățile de finanțare.

“Am considerat că portalul este una dintre prioritățile echipei InvestRomania, dat fiind faptul că responsabilitatea noastră este aceea de a le furniza investitorilor străini cât mai multe informații relevante cu privire la oportunitățile de investiții din țară. Scopul nostru este de a promova România ca destinație în plină dezvoltare, cu potențial în crearea valorii adăugate, cu forță de muncă competitivă și caracterizată de ospitalitate, cum de altfel este.” Manuel Costescu, Secretar de Stat, InvestRomania

InvestRomania este instituția guvernamentală ce are scopul de a oferi sprijin investitorilor străini în România. Obiectivul său este acela de a atrage și de a facilita investițiile străine directe în România. Instituția are atribuții în coordonarea, monitorizarea și aplicarea politicii Guvernului la nivel național în domeniul promovării, marketing-ului, atragerii și implementării investițiilor străine.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Greet Vienna 2016

Articolul următor

Premiera: World Credit Congress & Exhibition in Romania

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share