Dacă lumea virtuală este azi tărâmul basmelor unde totul este posibil, am purces la răsfoieli şi click după click, am ajuns pe tărâmul blogurilor culinare, unde Teo Rogobete ocupă, de departe, un tron delicios. Teo’s kitchen este unul din cele mai cunoscute şi apreciate bloguri, care îşi cucereşte cititorii de câţiva ani încoace.
Îmi amintesc şi acum când am descoperit prima oară blogul lui Teo, căutând o reţetă. De atunci, în locul unei liste cu reţete, acum sunt capitole savuroase, dar interfaţa este aceeaşi şi e ca şi cum ai avea o carte de bucate, ştii că este acolo şi că te poţi baza pe ea. Doar că e mult mai mult de atât.
În timp au apărut colaborările cu diverse branduri, publicitatea, semn că popularitatea în rândul cititorilor a convins şi astfel, o pasiune s-a transformat într-un modus vivendi, de pe urma căruia Teo îşi permite să fie acasă pentru fiul ei, Luca, iar noi, fericiţii descoperitori ai blogului, să ne bucurăm familia după reţetele ei.
Aşadar, într-o zi plină de zăpadă, în care, ca în bancuri, până şi ardelenii se grăbeau pe stradă, ne-am dat întâlnire la o cafea turcească şi o baclava, în plin centrul Clujului. Dacă n-aş fi văzut poze sau emisiuni TV cu ea, aş fi căzut în aceeaşi capcană în care au căzut majoritatea celor ce s-au întâlnit cu Teo. Adică, ea, cea cu o mie de poveşti, cu torturi fabuloase, petreceri de copii pline de culoare, nu e deloc o gospodină cu şorţ şi mirosind a şniţele, ci o tânără plină de haz, cochetă şi cu o voinţă de fier.
Am întrebat-o care e ingredientul principal din toată povestea bucătăriei sale şi mi-a confirmat ceea ce bănuiam. Sinceritatea cu care îşi garniseşte fiecare reţetă, felul în care ne-a făcut părtaşi, de-a lungul timpului la evenimentele din viaţa ei este şi în opinia sa factorul esenţial în clădirea unei relaţii foarte calde cu cititorii ei.
Trebuie să spun că Teo îşi găseşte timp să răspundă comentariilor şi întrebărilor, să dea lămuriri suplimentare şi aici se vede pregătirea ei din domeniul resurselor umane, la care a renunţat, tocmai din pricina ipocriziei care i se cerea.
Totuşi, cum ai început, ai avut de la început un plan de afaceri?
Nici vorbă! Mama muncea atunci în Statele Unite şi eu eram nevoită să gătesc pentru mine, fratele şi soţul meu. Îi tot povesteam mamei mele ce bunătăţi mi-au reuşit şi cum ea nu mă credea în stare, m-am gândit cum să fac să-i arăt şi aşa s-a născut blogul. La un moment dat am descoperit că aveam 700 de cititori unici pe zi, ceea ce m-a făcut să am mai multă grijă la felul în care explic reţeta, la povestea care o însoţea.
Acum să nu crezi că mie îmi reuşeau toate, sunt o femeie normală, cu rateurile ei, dar am perseverat şi feed-backul de la cititori m-a făcut să merg înainte. Însă felul în care scriu şi sinceritatea cu care mi-am făcut cititorii părtaşi la toate evenimentele din viaţa mea cred că au făcut diferenţa.
Da, ei au ştiut şi au fost alături de Teo cât a fost însărcinată, s-au bucurat şi au felicitat-o când l-a născut pe Luca, au plâns când soţul a părăsit-o de Crăciun, ei ştiu de câte ori a făcut şcoala de şoferi, o ştiu pe buni Luci şi asta nu dintr-o expunere publică a aspectelor private, specifică mediului on-line, ci pentru că aşa e Teo şi oamenilor le place tocmai că nu mimează o sinceritate de scenă, ci că este autentică 100%.
Îţi mai aminteşti, Teo, de primii bani câştigaţi de pe urma blogului?
Ha ha ha, da, n-o să crezi, dar m-a sunat o ghicitoare, care mi-a dat 5 dolari să-i pun un banner pe blog timp de o lună. Mie mi-a fost teamă, recunosc, şi l-am ţinut două luni, iar ea m-a sunat şi mi-a mulţumit. Primii bani adevăraţi au venit de la Google, au fost 70 de dolari şi am stat vreo două ore în faţa băncii, până să-mi fac curaj să spun că am bani de la Google. I-am cheltuit imediat, mi-am cumpărat de ei cizme. În timp au sosit propuneri serioase de publicitate, iar azi am două contracte importante, cu Lidl şi Coca Cola, dar sunt şi altele, precum Nestle sau Transavia.
Unul din marile merite ale blogului tău este acela că faci Gourmet-ul accesibil oamenilor de rând.
Este foarte important să gătim diversificat şi cum românii încă au rămas, în marea lor majoritate doar la nivel declarativ în ceea ce priveşte o alimentţie sănătoasă, încerc să le arăt că se poate şi altfel.
Desigur, torturile şi prăjiturile au cel mai mare succes, dar nu uit să le arăt că se poate găti cu năut, cu seminţe de kia, cu gorgonzola şi alte produse care acum se găsesc şi la noi, în ambalaje mici, ceea ce face să poată fi cumpărate de oricine.
Eu nu sunt ipocrită, deşi unii m-au acuzat pentru colaborarea cu Coca Cola, dar să am un contract cu un mamut al economiei mondiale, este o răsplată pentru munca mea de atâţia ani, este coroniţa pe care o merit.
Eşti nu doar blogger, ci şi business woman.
Da, a fi femeie şi blogger culinar nu înseamnă să nu ştii să-ţi administrezi afacerea, să nu ştii să le atragi atenţia partenerilor că reclama lor va dispărea dacă nu-şi achită obligaţiile contractuale. Se spune să nu amesteci afacerile cu plăcerea, dar eu sunt pasionată de ceea ce fac şi tocmai acest amestec mi-a adus succesul.
Poţi să faci un top 3 prejudecăţi cu care te-ai confruntat?
Cred că primul lucru cu care mă lupt este faptul că românii încă nu ştiu să mănânce şi cred că idealul e să umpli burta. Reţetele sănătoase au cele mai puţine comentarii, dar nu mă dau bătută.
Apoi ar fi mentalitatea de cantină, conform căreia ar trebui să arăt ca o gospodină, iar eu tocmai asta nu sunt. Mie îmi place să mă machiez şi nu gătesc cu şorţ, na. Luca e fericit că are o mamă tânără şi frumoasă, iar bucuria aceasta nu poate fi concurată de nimic.
A treia prejudecată este cea legată de parenting. Sunt unii care nu văd cu ochi buni prietenia mea cu Luca şi mă acuză că sunt prea flower power în ce priveşte copilul. Dar eu aşa am fost crescută, mama a fost şi este prietena mea, iar eu sunt fericită când Luca preferă să vină la gătit cu mine, decât să se joace cu tableta. Însă îi place să facă revew-uri la jucării şi intenţionez să-i fac un canal youtube anul acesta, pentru că realmente îşi doreşte asta, e dezinvolt şi-i place să vorbească.
În felul în care vorbeşti, dar mai ales scrii, se vede ce mult a contat educaţia primită în familie, iar bunicul tău, pe care-l pomeneşti adesea a fost figura cea mai importantă. Cum poate aduce gătitul familia laolaltă?
Cu toţii avem amintiri din copilărie şi cele mai multe sunt legate de mîncare. Timpul petrecut în familie împreună nu înseamnă că eu stau la laptop şi copilul se joacă lângă mine pe tabletă. De aceea am făcut ateliere de turtă dulce în care am invitat părinţii şi copiii să asambleze împreună căsuţe.
Când am lansat cartea de reţete „De-a bucătarii” la Bucureşti, la Muzeul Ţărnului Român a fost plin de părinţi cu copii fericiţi că pot bucătări cu mine, ceea ce dovedeşte că mulţi au înţeles că o prăjjitură poate oferi fmiliei mai multe bucurii decât banii.
Luca e extrem de încântat să-i dau să taie banane cu un cuţit de plastic. Daţi copilului mixerul şi lăsaţi-l să vă ajute, e dovada supremă de încredere şi vor fi momente de neuitat.
Nu ai fost un copil de bani gata. Când ai început să munceşti?
Pe mine mama m-a trimis să-mi caut un loc de muncă în aceeaşi zi în care am aflat nota mare cu care mi-am luat bacalaureatul. Am lucrat într-un Call center în timpul facultăţii, vindeam ulei, apă minerală şi cereale italienilor, asa a fost înţelegerea. Mama îmi promisese 50 de dolari pe lună, dacă iau bursă şi dacă lucrez part time.
În vacanţă am mers în Statele Unite, unde plecase ea să muncească, după 20 de ani la Sinterom. Am ajuns acolo cu programul Work&travel, ea mi-a plătit biletul de avion, dar m-a avertizat că va trebui să-i înapoiez banii. Nu am locuit cu ea, a vrut să experimentez şi să învăţ pe pielea mea totul.
Am rezistat o lună într-un apartament cu alţi 5 studenţi, dar lucram la parcul de distracţii Maga Mountain, în deşert, în apropiere de Los Angeles şi leşinam de căldură, aşa că mama a considerat că am avut parte de experienţa vieţii şi m-a luat cu ea, am lucrat la Call center-ul unei firme de securitate trei luni, iar la întoarcere, banii pe care ar fi trebuit să-i înapoiez mamei au fost cei cu care m-am întors, iar lecţia primită mi-a prins extrem de bine. Am învăţat să fiu pe picioarele mele, iar mama a fost cel mai bun profesor.
Se poate spune că Teo este rezultatul lecţiilor primite?
O, da. Chiar dacă, de cele mai multe ori n-am înţeles, fiecare experienţă m-a ajutat, chiar dacă unora li s-a părut straniu că am renunţat să muncesc la multinaţionale. Până la urmă am creat un brand de care mă mândresc.
Nu cred că ceea ce mâncăm ne defineşte în cea mai mare măsură, dar spune multe despre noi, acum când avem toate informaţiile şi produse agro-alimentare diverse, de la cele autohtone, de sezon, până la cele exotice, iar Teo Rogobete vine cu reţete din copilărie şi cu reţete noi, încercând să facă educaţie alimentară cu prietenie şi căldură, cu abilitate antreprenorială şi pasiune.
