Adresa Centrului Medical TopMed este Târgu-Mureș, starada Dorobanților nr. 1
Intrat pe piața de profil în urmă cu 16 ani, Centrul Medical TopMed din Târgu-Mureș a devenit în scurt timp unul din cei mai de încredere furnizori de servicii medicale din județul Mureș. Detalii despre reușita business-ului ne-au fost oferite de dr. Adriana Gomotîrceanu, managerul general al Centrului Medical TopMed.
Reporter: De ce v-ați ales o carieră în domeniul medical?
Dr. Adriana Gomotîrceanu: Întotdeauna mi-am dorit să devin medic, chiar din copilărie tatăl meu îmi spunea că o să fie un om sănătos dacă o să mă fac medic. Așa am crescut, cu ideea că voi fi medic și mi-am și dorit acestă carieră. Mi-a plăcut biologia, chimia, fizica, materii care se cereau la admitere pe vremea aceea. Am intrat din prima la Medicină, am absolvit, parcurgând apoi am toate etapele profesionale.
Rep.: Pe ce segment sunteți specializată?
A.G.: În prezent sunt medic primar de interne, am competență de ecografie din 1986 și de curând mi-am luat doctoratul, fiind doctor în medicină. Din punct de vedere profesional consider că am reușit să îmi ating toate țelurile. Merg frecvent la toate congresele și manifestările științifice care au legătură cu bolile interne, astfel încât să fiu la curent cu toate noutățile din domeniu.
Rep.: Cu ce impuls ați pornit la drum cu TopMed?
A.G.: La început, în 1996, am deschis cabinetul medical privat pentru consultații de medicină internă și ecografie cu scopul de a face medicină de înaltă perfomanță și cu cunoștințe noi, pentru a aduce un grad de satisfacție maxim pacienților. Pe parcurs au venit colegi de alte specialități care au dorit să mi se alăture și astfel am ajuns să avem un centru medical cu toate specialitățile, precum și spital în care se internează pacienți pentru diverse intervenții.
Rep.: Ce specialități aveți?
A.G.: Avem specialități chirurgicale, chirurgie generală, ortopedie, intervenții pentru proteze de șold, proteze de genunchi, ORL, ginecologie și urologie. Se fac intervenții cu grad înalt de dificultate și suntem singurul spital privat din Mureș cu secții medicale. Avem posibilitatea de a interna cazuri de medicină internă, cardiologie, gasteroenterologie, alergologie, neuropsihiatrie, precum și de a face investigații de înaltă performanță de la ecografie, radiologie, mamografie și tomografie computerizată. Totodată, avem un laborator performant și toate serviciile conexe medicinii muncii, plus stomatologie, practic am dezvoltat în toate direcțiile acest business. Am plecat de la un cabinet de medicină internă și ecografie și pe parcurs am avut cereri pentru alte specialități și ne-am dezvoltat prin cererea de servicii medicale de pe piața de profil.
Rep.: Cum mențineți calitatea serviciilor?
A.G.: Suntem preocupați permanent să vedem cum lucrăm. De exemplu, ni se trimit seruri din străinătate, le lucrăm și trimitem rezultatele care sunt comparate cu alte 1.200 de laboratoare din Europa și valorile obținute de cei mai mulți sunt date ca valori de referință, față de care ni se comunică la fiecare parametru cum am lucrat și atunci noi avem un control al activității noastre și ca atare lucrăm foarte corect. Avem și acreditare ISO pe toate specialitățile și asta de mai mulți ani.
Rep.: Câte locuri de muncă asigurați?
A.G.: Avem aproape 70 de norme întregi, plus colaboratorii, ceea ce înseamnă aproximativ 110 persoane.
Rep.: V-ați transormat, încet, încet, dintr-un medic în femeie de afaceri...
A.G.: Așa e, transformarea a fost una nativă. Nu am făcut școli din domeniul afacerilor, dar am depus eforturi pentru a mă pregăti temeinic din punct de vedere profesional.
Rep.: Ce calități sunt necesare pentru un business reușit?
A.G.: Foarte multă muncă. Am lucrat lungi perioade de timp cu două norme, și în privat și la stat. Din 2000 lucrez doar în privat, dar faptul de a face și meserie și management înseamnă în continuare o muncă dublă.
Rep.: Care e politica de tarife pe care le practicați?
A.G.: Tarifele nu sunt mari, tocmai în ideea ca serviciile noastre să poată fi accesibile unor mase largi.
Rep.: Ce proiecte de viitor aveți?
A.G.: Avem solicitări și pe alte domenii din activitatea spitalicească unde deocamdată avem numai anumite domenii spre deosebire de policlinică. În prezent, capacitatea spitalului este de 24 de locuri de internare.