Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

UVT, parte al celui mai mare proiect de colaborare internațională din istoria științei

Universitatea de Vest din Timișoara este actor important în implementarea Experimentului ATLAS. Acest se derulează sub egida celui mai mare proiect științific de colaborare internațională din istoria științei, CERN – Conseil Européen pour la Recherche Nucléaire, având ca obiect derularea unor cercetări fundamentale privind structura materiei, începutul și evoluția Universului. Astfel, UVT se alătură unui număr de 180 de universități din 38 de state participante în cadrul Experimentului ATLAS.

 

În plan național, UVT, prin Facultatea de Fizică, face parte din clusterul RO-ATLAS, coordonat de Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” din București.

 

Facultatea de Fizică a Universității de Vest din Timișoara, sub coordonarea dr. Paul Gravila – autor calificat CERN-ATLAS, efectuează, alături de alte echipe internaționale de cercetare, lucrări specifice de analiză fizică a datelor.

 

„În domeniul fizicii experimentale, lucrurile au ajuns la un asemenea nivel de complexitate încât rezultate decisive pot fi așteptate doar în cadrul unui asemenea efort global. Ne bucurăm că facem parte din ceea ce putem considera prima linie a cercetării științifice”, este de părere dr. Paul Gravila.

 

„În prezent, fizica oferă unele dintre cele mai importante proiecte de cercetare din lume. Domeniul beneficiază de investiții complexe ale statelor occidentale, accentul fiind pus pe colaborare. Profităm de această perspectivă și ne implicăm oamenii și resursele în încercarea de a răspunde, alături de partenerii noștri naționali și internaționali, la întrebările prezentului și viitorului. Colaborarea în cadrul ATLAS aduce valoare adăugată considerabilă în universitate, una care se va multiplica la nivelul cadrelor didactice și al studenților noștri”, spune rectorul UVT, prof. univ. dr. Marilen Pirtea.

Informații suplimentare despre proiect se pot obține la:
https://home.cern/about/updates/2016/07/cern-welcomes-romania-its-twenty-second-member-state
http://atlas.cern/discover/collaboration
http://atlas.web.cern.ch/Atlas/Management/Institutions.html

 

Foto: 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

P3 anunta 300.000 m2 de spatii construite in Romania

Articolul următor

Top playerii magazinelor online isi vand povestile in aceasta toamna!

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share