Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Zbouri spre Munich

Compania aeriană Wizz Air lansează luni 15 februarie o nouă rută între baza sa din Cluj-Napoca și Munchen Memmingen în Bavaria, cu o frecvenţă de operare de două zboruri pe săptămână. Wizz Air a anunțat această rută ca parte a programului de vară 2016, încă din luna septembrie a anului trecut.

Wizz Air va opera zborurile între Cluj-Napoca și Memmingen, aeroportul regional din vestul orașului München, în zilele de luni și vineri. Tarifele încep de la 24.99€ / 109 lei. Wizz Air a continuat să se extindă la Cluj-Napoca de-a lungul anilor și va adăuga cea de-a 5-a aeronavă la baza sa din Cluj-Napoca, din luna iulie 2016. Orarul de vară din Cluj-Napoca include bilete de avion spre Alicante, Billund, Doncaster / Sheffield și Berlin, toate începând în săptămânile următoare. Wizz Air a anunțat, de asemenea, recent, o nouă rută internă între Cluj-Napoca și București, care va începe din 22 iulie și care va fi operată de șase ori pe săptămână.

Creșterea operațiunilor Wizz Air se întinde pe toată România cu un trafic în creștere de 16% în 2015, față de anul precedent. Wizz Air va deschide cea de-a 6-a bază în România în luna iulie, la Iași, iar în prezent oferă 110 destinații către 16 de țări.
 
Noua rută Wizz Air din Cluj-Napoca:

Destinația    Data de începere    Zile de operare    Preț*
Munchen-Memmingen    15 Februarie 2016    Luni, Vineri    109 RON/24.99 Euro

Gabor Vasarhelyi, Manager de comunicare pentru Wizz Air, a declarat: “Cluj-Napoca rămâne una din bazele noastre cele mai importante și conectează această regiune cu multe orașe europene cheie. Am fost compania aeriană principală a orașului  încă din 2007 și vom continua să oferim mai multe locuri – vom spori capacitatea cu 20% în acest an – mai multe rute, mai multe zboruri și mai multe servicii pentru a asigura faptul că oraşul Cluj-Napoca și toată România are acces nu numai la tarife reduse, dar și la servicii superioare la bordul aeronavei Wizz Air”.

David Ciceo, Directorul General al Aeroportului Internaţional “Avram Iancu” Cluj, a precizat la rândul său: “Ne bucură deschiderea acestei de-a 5-a rute spre Germania, una din cele mai importante ţări de destinaţie pentru Aeroportul Internaţional Cluj  şi suntem încrezători de faptul că ea va deveni una de interes pentru pasagerii noştri. Extinderea reţelei de rute prin adăugarea de noi şi noi opţiuni de călătorie pentru pasageri rămâne în continuare o permanentă preocupare a Consiliului de administraţie şi a managementului aeroportuar.”

Despre Wizz Air

Wizz Air este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est, operează în prezent cu o flota de 66 de aeronave Airbus A320 respectiv A321 și oferă peste 400 de rute de pe 23 de baze, care leagă 119 destinații în 38 de țări. La Wizz Air, o echipă de aproximativ 2.600 de profesioniști în domeniul aviației ce oferă servicii superioare și prețuri ale biletelor foarte scăzute, fac ca Wizz Air să fie alegerea preferată de către 16,5 milioane de pasageri, în anul financiar încheiat la 31 martie 2015. Wizz Air este listată la Bursa din Londra, sub tickerul : WIZZ și este inclus în FTSE 250 și FTSE All- Share Indices.
* un zbor dus, inclusiv taxele și tarifele non-opționale

•    Toate zborurile sunt operate cu aeronave Airbus A320, cu 180 de locuri și aeronave A321 cu 230 de locuri.
•    Livrările noilor aeronave Airbus A321ceo au început din luna noiembrie 2015

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Planuri de vis la Târgul de vacanţe

Articolul următor

SG EBS, o noua extindere in West Gate

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share