Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Zilele Clujene ale Economiei Sociale

Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai”, Cluj-Napoca, prin  Masterul de  Asistenţă Socială şi Economie Socială  organizează cea de a treia ediţie a Zilelor Clujene ale Economiei Sociale.

 

Evenimentul este organizat in colaborare cu Direcţia de Asistenţă Socială şi Medicală-Consiliul Local Cluj-Napoca, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Turda, Fundaţia Caritabilă ”Sfântul Daniel”-Turda, CIS IMPROVE, Fundaţia pentru Dezvoltarea Popoarelor Cluj-Napoca, FDP TeamStore, Fundaţia pentru Ajutorarea şi Protejarea Handicapaţilor Neuropsihici Cluj-Centrul de zi ”Sfanta Maria”, Asociaţia Împreună pentru Ei Baia-Mare, Asociaţia Autism Transilvania, Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni, Asociaţia Studenţilor de la Asistenţă Socială Cluj-Napoca şi Exclusiv Catering.
 
De asemenea, sub egida Zilelor Clujene ale Economiei Sociale, pe Platforma Casino şi Centrul de Cultură Urbană, Parcul Central se desfăşoară în perioada 23-25 mai 2016 o serie de activităţi care au ca obiective:

– Promovarea economiei sociale, creşterea nivelului de înţelegere şi conştientizare a oportunităţilor şi contribuţiilor acestui domeniu la prevenirea şi combaterea riscului de excluziune socială;

– Dezvoltare comunitară, prin creşterea responsabilităţii şi solidarităţii sociale, dar şi a nivelului de implicare al tuturor actorilor sociali;

– Stimularea parteneriatelor şi a acţiunilor conjugate la nivel comunitar, pentru creşterea incluziunii sociale şi a calităţii vieţii persoanelor vulnerabile.

Urmărind promovarea economiei sociale, ca viziune modernă asupra protecţiei sociale, capabilă să genereze incluziune socială şi dezvoltare locală, evenimentul „Zilele Clujene ale Economiei Sociale” este structurat sub forma unei succesiuni de manifestări care vor avea loc în comunitate:  târg de produse şi servicii ale unităţilor de economie socială ECONOSOC EXPO; activităţi destinate incluziunii pe piaţa forţei de muncă a persoanelor vulnerabile  şi workshp-uri destinate profesioniştilor şi asistenţilor sociali ce activează în cadrul unor structuri de economie socială.  

Temele de discuţii aferente workshop-urilor vor aborda următoarele: Impactul economiei sociale asupra dezvoltării comunitare, Strategiile folosite pentru atragerea resurselor financiare de către structurile de economie socială, Modele  bune practici dar şi obstacole întâmpinate de structurile de economie socială, Oportunitatea introducerii SROI la nivelul ONG-urilor și instituțiilor publice reprezentate în cadrul evenimentului, De cine sau de ce depinde succesul structurilor de economie socială?, Este nevoie de formare de specialitate în domeniul economiei sociale?, Servicii integrate privind incluziunea pe piaţa muncii a persoanelor vulnerabile.

Vor  participa reprezentanţi ai entităţilor de economie socială, atât din Cluj, cât şi din împrejurimi, care îşi vor prezenta activităţile şi vor avea oportunitatea de a afla diferite soluţii la problemele cu care se confruntă.

Petru a creşte vizibilitatea asupra diversităţii structurilor de economie socială luni şi marţi, 23- 24 mai, între orele 11.00-19.00 va avea loc Târgul de produse/servicii ale unităţilor de economie socială care se va desfăşura în Parcul Central, Platforma Casino, Centrul de Cultură Urbană, Cluj-Napoca.

Vor lua parte la acest târg: Asociația pentru promovarea și susținerea economiei sociale, Râmnicu Vâlcea, Asociația Derzelas, Cluj-Napoca, Asociaţia HANDICOPE, Cluj-Napoca, Asociaţia Viitorul Copiilor Ramsau – Dej, Asociaţia Autism Transilvania, Cluj – Napoca, Asociaţia Caritas Eparhial Greco-Catolic, Cluj Napoca, APAHNP – Centrul de Zi”Sf.Maria”Cluj – Napoca, Fundaţia Estuar, Centrul Social Cluj, Fundația Civitas pentru Societatea Civilă – filiala Cluj-Napoca, Asociaţia Speranţă pentru Suflet, Cooperativa Lunca Someşului Mic, Cooperativa Miere de Campie, Asociaţia Amplu, Asociaţia Centru de Inovare si Marketing CLIMB, Asociaţia Textilia, AFMC Christiana – Programul Sf. Dimitrie, Serviciul Public de Asistenţă Socială, Turda, C.A.R. Pensionari, Cluj – Napoca, Asociaţia Little People, România, Fundaţia Caritabilă Sf. Daniel, Turda, Asociaţia Turda – Tin, Asociaţia Studenţilor de la Asistenţă Socială,  Cluj – Napoca şi Asociaţia Meşterilor Populari Clujeni

Succesiunea de activităţi derulate sub egida „Zilele Clujene ale Economiei Sociale” doreşte să stimuleze creşterea responsabilităţii sociale şi nivelul de implicare al tuturor actorilor locali angajaţi în dezvoltarea locală, prin dezvoltarea parteneriatelor şi acţiunilor conjugate între comunităţi, mediu de afaceri şi universitar.

 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Interes major pentru Transylvania Horse Show 2016

Articolul următor

SHIFT. CHANGE MANAGEMENT CONFERENCE

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share