Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

AFIR: 112 milioane de euro pentru investiții în procesarea și marketingul produselor agricole și pomicole

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) deschide luni, 10 iulie, prima sesiune din anul 2017 pentru depunerea proiectelor de investiții în procesarea și marketingul produselor agricole și a celor din sectorul pomicol, fondurile totale disponibile fiind de 112 milioane de euro.
Potrivit unui comunicat al AFIR, sesiunea pentru submăsurile 4.2 și 4.2a — Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole/pomicole se va desfășura în perioada 10 iulie, ora 9:00 — 30 septembrie, ora 16:00.
“Fondurile alocate în această sesiune pentru submăsura 4.2 se ridică la 100 de milioane euro. Din acestea, 40 de milioane sunt destinați investițiilor în dezvoltarea și modernizarea unor capacități de procesare a produselor agricole și 60 de milioane euro pentru crearea de noi unități de procesare a produselor agricole”, se arată în comunicatul AFIR.
Pragul minim pentru Sm 4.2 este de 15 puncte, iar pragurile de calitate pornesc de la 45 de puncte în perioada 10 — 31 iulie, apoi 30 de puncte în luna august și 15 puncte în luna septembrie.
Pentru investiții în procesarea produselor pomicole prin submăsura 4.2a, în sesiunea din 2017 sunt alocați 12 milioane euro, iar pragul minim este de 10 puncte. Primul prag de calitate, aferent perioade 10 — 30 iulie este de 40 puncte. Pragul de calitate pentru luna august va fi de 25 puncte, iar cel pentru luna septembrie de 10 puncte.
‘Pentru a putea beneficia pe deplin de oportunitățile pe care le oferă activitatea agricolă, este nevoie ca pe lângă producție să existe și procesare. Aceste submăsuri vin să finanțeze acea parte din lan?ul economic de care România are poate cea mai mare nevoie, și anume procesarea — crearea de produse cu valoare adăugată, atât de necesare creșterii economice sustenabile. Este momentul ca țara noastră să nu mai fie o furnizoare exclusivă de materie primă, ieftină, ci să ofere produse agroindustriale finite care să aducă plus valoare și implicit creșterea contribuției sectorului agricol la Produsul Intern Brut’, a declarat directorul general al AFIR, Adrian — Ionuț Chesnoiu.
AFIR precizează că pentru această sesiune, plafonul maxim de depunere a proiectelor este de 200% față de suma anuală alocată fiecărei submăsuri, iar depunerea proiectelor în cadrul sesiunii anuale se oprește la termenul limită prevăzut sau înainte de acest termen, dacă valoarea publică totală a proiectelor depuse cu un punctaj estimat mai mare sau egal cu pragul de calitate ajunge la 200% (excluzând valoarea publică totală a proiectelor retrase). Această prevedere nu se aplică în primele 5 zile calendaristice ale sesiunii și ale etapelor de depunere, când sesiunea va rămâne deschisă indiferent dacă suma alocată este epuizată.
“Parte din Subprogramul Pomicol, SubMăsura 4.2a — Procesarea produselor Pomicole sprijină financiar investițiile în unitățile care procesează materie primă provenită din sectorul pomicol, prin realizarea de construcții destinate unei etape sau întregului flux tehnologic (colectare-depozitare—sortare-condiționare-procesare-comercializare). Sunt, de asemenea, finanțate investițiile în infrastructura internă și utilități, precum și branșamente și racorduri necesare proiectelor, sisteme de supraveghere video pentru activitatea propusă prin proiect etc. În plus, sumbăsura finanțează investițiile în unități mobile de procesare”, se arată în documentul agenției.
Beneficiari eligibili sunt întreprinderi individuale și familiale, persoanele fizice autorizate și persoanele juridice (societăți comerciale), inclusiv grupurile de producători.
Rata sprijinului public nerambursabil este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile pentru IMM-uri și forme asociative și 40% pentru Întreprinderi Mari. În funcție de obiectivele propuse prin proiect și de tipul beneficiarului, sumele care pot fi accesate se încadrează între 600.000 și 1,5 milioane euro.
De asemenea, 100 milioane euro sunt alocați pentru acest an submăsurii 4.2 — ‘Sprijin pentru investiții în procesarea /marketingul produselor din sectorul agricol’. Aceste fonduri sunt destinate, de exemplu, investițiilor care au ca scop construcția, extinderea, modernizarea și dotarea clădirilor unităților de procesare sau construcții destinate unei etape sau întregului flux tehnologic.
Nu în ultimul rând, sunt finanțate investiții în producerea și comercializarea produselor vinicole propuse de solicitanții care nu figurează în Registrul Plantațiilor Viticole cu Declarația de producție și/sau cu Declarația de stocuri produse vinicole.
Beneficiarii submăsurii — persoane fizice autorizate, societăți comerciale, cooperative agricole — pot obține o rată a sprijinului public nerambursabil de maximum 50% din totalul cheltuielilor eligibile.
Astfel, pentru un proiect se pot obține până la 2,5 milioane de euro, în funcție de tipul beneficiarului și investiția propusă.
Lista cheltuielilor eligibile, precum și toate condițiile de accesare ale celor două Submăsuri sunt disponibile pe site-ul AFIR.
AFIR precizează că pentru întocmirea documentației necesare obținerii finanțării, solicitanții au la dispoziție Ghidul Solicitantului care poate fi consultat gratuit pe site-ul Agenției, www.afir.info, la secțiunea ‘Investiții PNDR’, în pagina dedicată fiecărei submăsuri în parte.
Cererile de finanțare se vor depune on-line pe pagina oficială a Agenției, www.afir.info, în perioada menționată.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Transilvania Broker de Asigurare se va lista la bursa

Articolul următor

Hidroelectrica, Romgaz şi Transgaz, în top zece cele mai profitabile companii

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share