Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

AFIR: Fermierii au la dispoziție 680 de milioane de euro

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a deschis miercuri sesiunile de primire a proiectelor de investiții finanțate prin intermediul a 14 submăsuri din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), fondurile nerambursabile disponibile pentru fermierii români totalizând 680,8 milioane de euro.
Potrivit informațiilor furnizate de AFIR, din suma totală prevăzută pentru aceste 14 submăsuri, circa 53,5 milioane de euro vor fi alocați pentru Investiții Teritoriale Integrate (ITI) în zona Delta — Dunării.
Astfel, în intervalul 3 mai 2017 — 31 iulie 2017, AFIR lansează sesiuni de primire a proiectelor pentru submăsurile “Investiții în exploatații agricole”, “Investiții în exploatații pomicole”, “Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, “Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale”, “Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”, “Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole”, “Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol”, “Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, “Investiții în exploatații agricole zona ITI — DD”, “Investiții în exploatații pomicole zona ITI — DD”, “Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale zona ITI — DD”, “Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici zona ITI — DD”, “Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole ITI — DD”.
De asemenea, în perioada 3 mai, ora 9:00 — 31 octombrie, ora 17:00, instituția lansează și sesiunea de depunere a proiectelor pentru Schema de minimis ”Sprijin pentru servicii de consultanță în vederea implementării proiectelor de investiții pentru procesarea și marketingul produselor agricole în vederea obținerii de produse neagricole”.
Variantele finale ale Ghidurilor solicitantului pentru finanțarea investițiilor agricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020) au fost publicate pe pagina oficială de internet a Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR).
Potrivit sursei citate, ghidurile sunt valabile pentru sesiunea de primire a proiectelor din anul 2017 pentru investiții în exploatații agricole (submăsura 4.1, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării) și în exploatații pomicole (submăsura 4.1a, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării), pentru instalarea tinerilor fermieri (submăsura 6.1) și pentru dezvoltarea fermelor mici (submăsura 6.3, inclusiv pentru teritoriu ITI Delta Dunării).
Totodată, au fost publicate și Ghidurile finale pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol (submăsura 9.1) și în sectorul pomicol (submăsura 9.1a).
Secretarul de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), Alexandru Potor, declara săptămâna trecută că în data de 15 martie, în Comitetul de Monitorizare pentru PNDR a fost aprobată deschiderea de linii de finanțare de aproximativ 2,7 miliarde de euro pentru perioada următoare, peste 6.000 de proiecte primite la AFIR fiind aduse astfel către finanțare.
Potrivit acestuia, ținta Ministerului Agriculturii este ca până la sfârșitul acestui an să fie puse la dispoziție 100% din alocările financiare pentru beneficiarii privați care sunt acreditați pentru măsuri forfetare.
“În ansamblu, ținta mea este să avem toți banii europeni puși pe masa pe masa beneficiarilor anul acesta sau dacă ne rămâne o mică părticică, 15%, acei bani să îi avem pregătiți pentru anul viitor și anii care vin”, a afirmat Alexandru Potor.
Ministrul Agriculturii, Petrea Daea, susținea că și-a propus pentru 2017 să atragă din fondurile europene 1,6 miliarde euro prin PNDR 2020.
Anul trecut, rata de absorbție a fondurilor europene prin PNDR 2020 s-a apropiat de 10%, ceea ce a reprezentat plăți efective către beneficiari de aproximativ 767 de milioane de euro în anul 2016, potrivit datelor de bilanț ale Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), transmise în luna decembrie.
Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 — 2020, destinat dezvoltării agriculturii și mediului rural din România, cuprinde 15 măsuri de finanțare și are alocat un buget în valoare de 9,85 miliarde de euro, din care puțin peste 8 miliarde de euro reprezintă fondurile europene, iar diferența din contribuția națională.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Yazaki își dublează numărul de angajați la Timișoara

Articolul următor

BRD, profit net de 330 milioane lei, în T1

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share