Reprezentantul asociaţiei Nucifere Regia, Toth Jozsef, a declarat, la o întâlnire cu mai mulţi antreprenori din judeţul Cluj, că investiţiile într-un hectar de livadă de nuci sunt cuprinse între 4.000 şi 6.000 de euro, dar beneficiile sunt foarte bune.
”Peste 4 – 5 ani, România poate redeveni lider mondial pe segmentul nucului, în condiţiile în care se vor cultiva 20.000 de hectare. Promovăm înfiinţarea unor livezi de nuci în România, doar din soiuri de nuci româneşti, pentru ambele tipuri de livezi – fructiferă şi forestieră – deoarece acestea sunt aclimatizate. Investiţiile nu sunt nici mici, nici mari, fiind nevoie de un buget de 4.000 de euro pentru un hectar de livadă de nuci fructiferi, iar pentru cea forestieră de peste 6.000 de euro, deoarece aici densitatea copacilor este mai mare. Susţinem o afacere de familie pentru livezile de nuci fructiferi. O astfel de familie, compusă din patru membri, poate întreţine o livadă de 5,2 hectare, şi poate obţine după perioada de maturitate a pomilor beneficii foarte bune”, a spus Toth, citat de Mediafax.
O investiţie de 6.400 de euro făcută în 2017 într-un hectar de livadă forestieră poate genera un profit de peste 600.000 de euro în 25 de ani, depăşind estimările oricărui fond de investiţii.
”Este o investiţie pentru viitor, pentru copiii şi nepoţii noştri, să le putem lăsa ceva de care nu trebuie să aibă grijă pentru că o astfel de livadă se dezvoltă de la sine. Nucul forestier este căutat pentru lemn, sunt firme care achiziţionează cherestea de nuc, metrul cub costând între 800 – 1.600 de euro, în funcţie de calitate. După vârsta de 25 de ani, un nuc forestier poate ajunge la aproape 9 metri înălţime. Un hectar de livadă de nuc forestier poate produce în medie peste 350 de mc de lemn”, a afirmat reprezentantul asociaţiei Nucifere Regia.
În ceea ce priveşte o livadă de nuci fructiferi, după şapte ani se intră pe producţie.
”La un calcul estimativ de 2.200 de kg la hectar, la un cost de 10 lei pe kilogramul de nucă în coajă, iese o valoare a producţiei de 5.000 de euro, iar la miezul de nucă de 8.500 de euro, unde kilogramul este 35 de lei. În al doilea an de rod profitul lunar se ridică la 1.000 de euro, pentru nuca în coajă, şi depăşeşte 3.000 de euro la miezul de nucă. Investiţia se poate amortiza într-un an sau doi. Nuca are căutare ca şi aliment – ulei sau miezul de nucă, dar şi ca derivate. Coaja de nucă se foloseşte în industria farmaceutică, cosmetică, în industria de armanent, aviaţie sau la cea de bijuterii. Din coaja de nucă se fac anumite granulaţii care se folosesc în confecţionarea unor piese de armament, iar în aviaţie se foloseşte iarna în compoziţie cu spuma pentru degivrarea avioanelor. Coaja de nucă nu zgârie, astfel că se foloseşte şi la şlefuirea bijuteriilor. Şi frunza de nucă se poate valorifica în industria vopselei şi cea farmaceutică. Asociaţia noastră garantează şi desfacerea produselor”, a declarat Toth Jozsef, potrivit sursei citate.
Solul terenului pentru înfiinţarea unei livezi de nuci trebuie analizat înainte, iar zona trebuie să fie însorită în timpul dimineţii, între orele 10 – 15, şi să dispună de o sursă de apă pentru udarea pomilor.
Asociaţia Nucifere Regia din Târgu Mureş are peste 50 de membri.
Citește și:
Electroputere VFU Pașcani, a finalizat revizia capitală la 17 „Săgeți Albastre”
Electroputere VFU Pașcani SA, companie din cadrul GRAMPET Group, a finalizat cu succes reparația capitală de tip R9…
25 aprilie 2024
Săptămâna Haferland 2024: cel mai îndrăgit festival al sașilor transilvăneni începe pe 8 august
Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania…
25 aprilie 2024
Techsylvania 2024: 2 zile pline de networking, inovatie și inspirație
Techsylvania, cel mai așteptat eveniment de business&tech, pregătește o nouă ediție în 2024. Cu accent pe încurajarea colaborării,…
25 aprilie 2024
CONVOCATOR AL ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR ȘI AL ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE A ACȚIONARILOR SOCIETĂȚII AISA Invest S.A.
12, jud. Cluj, cod unic de înregistrare 10443641, având număr de ordine în Registrul Comerțului J12/2442/2005, în temeiul…
25 aprilie 2024
Puterea leului, expusă în capitala culturală a Transilvaniei
În inima orașului Sibiu, într-un cadru istoric remarcabil, Banca Națională a României și Muzeul Național Brukenthal aduc împreună…
24 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Edilul Becleanului, inclus între managerii de succes ai României
Nicolae Moldovan a fost premiat în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. “Anul 2023 a fost…
24 aprilie 2024