Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Australienii de la ADX Energy au încasat 1,5 milioane dolari de la Reabold Resources pentru proiectul din Parța, județul Timiș

Compania australiană de petrol și gaze ADX Energy, care deține 50% din concesiunea de hidrocarburi Parța, din județul Timiș, a încasat 1,5 milioane dolari de la firma britanică de investiții Reabold Resources pentru proiectul din România, reprezentând a doua tranșă din acordul investiției inițiale de 2 milioane dolari convenit la finele anului trecut, scrie profit.ro.

În schimbul investiției, Reabold Resorces a preluat o participație de 29% la subsidiara ADX, Danube Petroleum Ltd., prin care australienii controlează 50% din licența Parța și 100% din programul de explorare a perimetrului. Restul de 50% din licența Parța este deținut de compania austriacă Rohöl-Aufsuchungs Aktiengesellschaft (RAG).

Potrivit sursei citate, în vară, ADX Energy a semnat un acord cu Amromco Energy, cel mai important producător independent de gaze din România, pentru achiziția licenței de producție aferentă zonei Iecea Mare, situată în interiorul perimetrului Parța. Perimetrul Parța, situat în apropiere de granița cu Serbia, are o suprafață de 1.200 kilometri pătrați și conține 7 câmpuri de hidrocarburi cu resurse totale identificate de circa 8,6 miliarde metri cubi de gaze naturale și 47 milioane barili de petrol.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Proiect de 250 mil. euro pentru extinderea rețelei de apă din Satu Mare

Articolul următor

Omul de afaceri Horia Ciorcilă a cumpărat Hotelul Sport cu 3,65 de milioane de euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share