Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

B | Uniunea Europeană şi viitorul economiei globale: a conduce sau a fi condus

Grupul Partidului Popular European din  Parlamentul European a organizat în luna aprilie, la Bruxelles, o conferinţă economică cu tema „Uniunea Europeană şi viitorul economiei globale: a conduce sau a fi condus”. Conferinţa s-a bucurat de prezenţa unor lideri europeni importanţi, iar revista Transilvania Business s-a numărat printre publicaţiile invitate la dezbatere.
Grupul Partidului Popular European (PPE) organizează în fiecare an o conferinţă pe teme economice sub genericul „Dialogul PPE Saint-Géry”, eveniment ce reuneşte lideri europeni importanţi, europarlamentari, analişti economici, oameni de afaceri şi jurnalişti.  Acesta este un forum de dezbatere la care lideri europeni, factori de decizie şi experţi internaţionali discută despre politicile economice ale Uniunii Europene.
În acest an conferinţa, ajunsă la cea de-a şasea ediţie, a avut ca temă „Uniunea Europeană şi viitorul economiei globale; a conduce sau a fi condus”, iar revista economică „Transilvania Business” s-a numărat printre publicaţiile de specialitate invitate la dezbateri.
Dezbaterile au fost moderate de cunoscutul jurnalist şi comentator economic Martin Wolf (Financial Times), iar printre invitaţi s-au numărat şi preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Partidului Popular European, Joseph Daul, dar şi secretarul general al PPE, Antonio Lopez-Isturiz.
Donald Tusk: Viitor Europei depinde de calitatea liderilor noştri
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, a vorbit în discursul său despre provocările la care va fi supusă Europa în următorii ani şi a accentuat faptul că viitorul economic al Europei depinde de calitatea liderilor şi de capacitatea acestora de a reuşi să acţioneze împreună.
„Dacă mă întrebaţi dacă Europa va conduce sau va fi condusă, răspunsul meu este: depinde de calitatea liderilor noştri şi de capacitatea lor de a acţiona împreună. Pentru a experimenta cu politici îndrăzneţe, dar în cadrul valorilor care stau la baza capitalismului democratic. Dacă ne dorim să conducem, trebuie să ne arătăm rezistenţă în faţa populismului care inundă dezbaterii noastre. Populismul care nu oferă nimic nou, ci o revenire la politica de divizare dezastruoasă, naţionalism şi conducere autocratică. După cum ştim cu toţii, aceste politici nu numai că nu reuşesc să aducă redresarea economică dar pot fi dezastruoase pentru pace, stabilitate şi drepturile omului ale cetăţenilor noştri” a spus Tusk.
Preşedintele Consiliului European s-a arătat încrezător că Europa va putea face faţă provocărilor economice din următorii ani, însă a ţinut să precizeze că pentru acest lucru trebuie combinată creativitate economiştilor europeni cu viziunea liderilor politici.
„Europa va putea face faţă provocărilor economice. La urma urmei, nu este vorba despre o lipsă de idei noi. Continuăm dezbaterea cu privire la consolidarea uniunii economice şi monetare, datoriilor comune sau euroobligaţiunilor pentru a stimula investiţiile. Unii chiar merg atât de departe reflectând asupra posibilităţii ideii „helicopter money”, adică banii trimişi direct de băncile centrale pentru fiecare cetăţean. Idei care până de curând erau de neconceput. Dar, pentru ca orice idee economică să funcţioneze, trebuie să îndeplinească o condiţie, şi anume faptul că Europa trebuie să creadă din nou în ea însăşi” a mai spus Donald Tusk.
Liderul european a afirmat că nu pot fi făcute previziuni despre ce se va întâmpla în viitor aducând ca argumente lucruri care nu ar fi putut fi gândite în urmă cu câţiva ani precum evoluţia campaniei electorale din SUA, scandalul Panama Papers şi liderii politici implicaţi în acesta sau scenariul „Brexit”, care ar însemna ieşirea marii Britanii din Uniunea Europeană.
Potrivit lui Donald Tusk, cea mai mare ameninţare pentru Europa ar putea fi în viitor abdicarea politicienilor de la sarcinile lor sau, mai rău, ajungerea în prim-plan a politicienilor şi ideologiilor care pun la îndoială fundamentele democraţiei liberale.
Europarlamentar român: Banul public trebuie cheltuit eficient
Europarlamentarul Siegfried Mureşan, membru al grupului PPE, a vorbit despre viitorul economic al României ca stat membru al Uniunii Europene spunând că este extrem de important ca politicienii români să înţeleagă că banul public trebuie cheltuit eficient pentru o dezvoltare economică sustenabilă.
Siegfried Mureşan a amintit de criza economică din 2008 spunând că aceasta a afectat Europa pentru că statele membre au fost vulnerabile, iar economia europeană nu a fost competitivă.
„Cea mai gravă criză economică a ultimilor 50 de ani a lovit Europa din plin începând cu anii 2008, 2009. De ce s-a întâmplat acest lucru? Nu am generat noi criza economică. S-a întâmplat pentru că noi am fost vulnerabili, s-a întâmplat pentru că foarte multe ţări europene aveau datorii publice foarte mari. Dacă ai o foarte mare datorie publică trebuie să obţii credite de pe pieţele internaţionale pentru a rambursa această datorie, iar dacă investitorii internaţionali văd că nu ai capacitatea de a rambursa aceste credite vor cere o dobândă mai mare, iar în final tot oamenii trebuie să o plătească prin taxe şi impozite sporite.
Ceea ce vreau să spun este că această criză economică ne-a lovit pentru că am fost vulnerabili, pentru că am avut un nivel prea mare al datoriei publice, fiindcă economia europeană nu a fost suficient de competitivă, fiindcă băncile şi-au asumat un prea mare risc şi nu au putut face faţă pierderilor, iar la nivelul zonei euro guvernanţa, regulile necesare pentru a fi parte a uniunii economice şi monetare nu au fost suficient de puternice. Am depăşit această criză pentru că am încercat să combatem tocmai aceste cauze” a spus Siegfried Mureşan.
Europarlamentarul susţine că Europa trebuie să se dezvolte economic prin investiţii în cercetare, inovare, infrastructură dar şi prin dezvoltarea competitivităţii.
„Cum văd viitorul economic al Europei? Dacă vom limita datoria publică, dacă oamenii politici nu vor cheltui mai mult decât ne putem permite, dacă vom investi în cercetare, dezvoltare, inovare, infrastructură pentru a deveni mai competitivi atunci avem un viitor bun” a afirmat acesta.
Referindu-se la România, Siegfried Mureşan susţine că ţara noastră trebuie să păstreze trendul european de dezvoltare printr-o reformă susţinută, dezvoltarea infrastructurii şi cheltuirea banilor europeni care îi sunt puşi la dispoziţie.
„Situaţia economică din România este bună, însă există riscuri. Dacă impozitele, taxele, TVA-ul sunt reduse într-un mod nesustenabil vor exista mai puţine venituri la bugetul de stat în raport cu cheltuielile, va creşte deficitul şi, în final, tot oamenii vor trebui să acopere această datorie făcută de politicieni pe seama noastră. Dacă nu continuăm procesul de reformă, dacă nu îmbunătăţim infrastructura, dacă nu cheltuim fondurilor europene care ne sunt puse la dispoziţie, vom rămâne în urmă comparativ cu celelalte ţări europene din regiune” a mai spus Siegfried Mureşan.
Eurodeputatul român, care este raportor al grupului PPE pe bugetul Uniunii Europene din 2017, a precizat că în anul următor UE va trebui să aibă ca prioritate combaterea crizei refugiaţilor, iar această prioritatea trebuie să se regăsească şi în buget.
„Vreau să fie mai mulţi bani alocaţi pentru oprirea fluxurilor de refugiaţi. Aceste sume vizează întărirea controlului la frontiere, gestionarea situaţiei din Grecia şi totodată trebuie să meargă bani spre ţările de origine ale refugiaţilor, dar nu spre politicienii dictatori, ci spre asociaţii care ajută oameni” a mai spus europarlamentarul român.
Grupul Partidului Popular European (PPE) este cel mai mare grup politic din Parlamentul European. Grupul reuneşte forţe politice pro-europene de centru şi centru dreapta din statele membre ale Uniunii Europene. PPE a fost fondat la data de 8 iulie 1976, în Luxemburg, la iniţiativa lui Jean Seitlinger şi a primului ministru belgian de la acea vreme, Leo Tindemans, care a devenit primul preşedinte al partidului. În prezent PPE este cel mai influent grup politic la nivel european.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

B | Joyful Teaching, un proiect de succes

Articolul următor

B | Cursuri pentru invatatori si consilieri scolari

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share