Peste 15 la sută dintre români s-ar muta la Cluj-Napoca datorită calităţii vieţii, acesta fiind şi cel mai atractiv oraş secundar din România, relevă Banca Mondială într-un studiu prezentat vineri la Cluj, care pune în top şi Timişoara şi Bucureştiul, potrivit mediafax.ro.
„În ceea ce priveşte preferinţa oamenilor, s-a răspuns la un chestionar aplicat la nivel naţional în perioada martie – aprilie 2017 pe un eşantion de 1.250 de respondenţi care au fost întrebaţi în ce oraş din România s-ar muta dacă ar avea posibilitatea să se mute în alt oraş faţă de cel în care locuiesc. 15,32% din cei chestionaţi au răspuns că s-ar muta la Cluj-Napoca, oraşul fiind primul în top, atraşi de calitatea vieţii şi de serviciile de sănătate din oraş, educaţie universitară, locuri de muncă, mediul cultural-artistic dinamic, mediul economic activ, mai ales pe servicii cu valoare adăugată mare, cum ar fi IT, industria farmaceutică, consultanţă. Cluj-Napoca este urmat de Bucureşti, cu 14,46% şi Timişoara, cu 11,88%. Studiul a fost făcut de Banca Mondială în colaborare cu Comisia Europeană, scopul fiind regândirea politicii de dezvoltare regională pe perioada de programare 2021 – 2027”, a spus Ionescu-Heroiu, Expert Senior Dezvoltare Urbană la Banca Mondială, potrivit sursei citate.
De asemenea, conform studiului, Cluj-Napoca se situează pe primul loc în România fiind cel mai atractiv oraş secundar în funcţie de Indicele de Magnetism care ia în considerare venitul firmelor pe cap de locuitor, salariul mediu, numărul de studenţi, investiţiile pe cap de locuitor.
Citește și:
Studiu: Temperaturile preferate de români în locuințe
Aproape jumătate dintre români preferă temperatura în locuințe între 22 și 24°C, și chiar peste; Peste 40% și-au…
18 aprilie 2024
Fitch Ratings reconfirmă Oradea în grupa orașelor cu cea mai ridicată credibilitate
Agenția Internațională Fitch Ratings a reconfirmat calificativele de rating pentru Municipiul Oradea, după cum urmează: – pentru…
17 aprilie 2024
Timișoara și Domeniile Murani din Timiș, nominalizate la „Destinația Anului”
Timișoara este nominalizată la categoria „Orașe care inspiră”, iar Domeniile Murani la categoria „Distracție și aventură”. Orașul Capitală…
17 aprilie 2024
Percepția investitorilor asupra României este moderat-optimistă, potrivit sondajului FIC
Principala provocare cu care se confruntă mediul de afaceri o reprezintă neclaritățile și incertitudinile legislative, arată peste 70%…
16 aprilie 2024
Analiză UPT: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României
Rata de angajabilitate a studenților de la Universitatea Politehnică Timișoara (UPT) a ajuns la 93% la licență și…
16 aprilie 2024
Orădenii, consultați pentru realizarea unui aquapark de relaxare în Ștrandul Ioșia
Pe 2/3 din suprafața Ștrandului Ioșia va fi construită o grădină termală prevăzută cu bazine interioare și exterioare,…
16 aprilie 2024
Secretele antreprenorului de succes, dezvăluite la Sibiu
Secretele antreprenorului de succes rezidă în abilitatea de a gestiona afacerea în mod eficient și sustenabil, și de…
15 aprilie 2024
Peste 200 de oportunități de carieră disponibile în cadrul Remote & Hybrid World
Până pe 21 aprilie, pe Hipo.ro, portalul de joburi numărul 1 în România pentru candidați cu studii superioare,…
15 aprilie 2024