Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Brașov: 15 start-up-uri din domeniile Energie și Smart City au învățat cum să atragă investiții pentru a-și dezvolta afacerile. Primarul, în juriu

La Brașov s-a încheiat a doua ediție a programului de pre-accelerare InnoEnergy PRIMER, la care au participat 15 firme, cu precădere startup-uri cu idei inovatoare din domeniul energiei, mobilității, smart city și domenii conexe. Acestea au beneficiat de sesiuni de îndrumare de business pentru a aplica ulterior în programele de accelerare ale EIT InnoEnergy, motorul de inovare pentru energie durabilă în Europa, dar și pentru a atrage finanțări și investiții din partea acestei organizații europene. Prezentarea afacerilor a avut loc la Centrul de Afaceri, Transfer Tehnologic și Incubator de Afaceri – CATTIA, în fața unui juriu din care a făcut parte primarul Brașovului, George Scripcaru.

Prima edție a programului a avut loc la sfârșitul lunii ianuarie la București. Programul a constat în mai multe sesiuni de coaching și workshop-uri pe durata a patru zile, susținute de mentori profesioniști, experți din industrie și antreprenori cu experiență. În ultima zi, pe 22 februarie, fiecare echipă a susținut câte o prezentare în limba engleză, cu durata de 4 minute, urmat de o sesiune de întrebări-răspunsuri. Această ultimă etapă a avut rolul de a pregăti echipele pentru alte competiții de acest tip și pentru a le ajuta să susțină o prezentare structurată a ideii de business.

Deși prezentările nu au avut rol de competiție, acestea au fost ascultate de un juriu, care a transmis și un feedback constructiv, format din George Scripcaru, primarul municipiului Brașov; Radu Crăciun – Repom; Cristi Irimia – Siemens; Macedon Moldovan – Universitatea Transilvania din Brașov; Ionuț Țața – Iceberg & InnoEnergy Hub Romania și Dragoș David – Agenția Metropolitană Brașov.

Primer este un program de pre-accelerare pentru start-up-urile din domenii relevante pentru sectorul energetic. Programul este furnizat de InnoEnergy Hub România pentru antreprenori și are ca obiectiv general creșterea calității start-up-urilor din energie în Europa și stabilirea unui standard nou și unicat în termenii pre-accelerării. Scopul programului este de a oferi metodologii și instrumente care sunt necesare antreprenorilor pentru a-și dezvolta afacerile și pentru a putea intra în programul de accelerare Highway al InnoEnergy.

La acest program au putut aplica startup-uri aflate la început de drum, care au idei și/sau dezvoltă produse și servicii din domeniul energiei sau din domenii relevante pentru acesta. SIngura condiție era ca acestea să aibă o echipă, o idee la un stadiu matur (de preferință la stadiul de prototip), care se încadrează în unul dintre următoarele domenii tematice: Smart city și mobilitate, Energie regenerabilă, Eficiență energetică, Stocarea energiei, Rețele electrice inteligente, Instrumentare nucleară, Tehnologii curate de cărbune și gaze, Energie din combustibili chimici, IT cu impact asupra energiei și mediului, Orice start-up cu nevoie de pre-accelerare.

După aceste programe, echipele pot avea acces la câteva oportunități de unde pot atrage investiții pentru dezvoltarea ideilor lor. Spre exemplu, le va fi facilitată conexiunea cu rețeaua internațională InnoEnergy. Totodată, vor primi sprijin în aplicarea la programul de accelerare Highway, unde se pot accesa finanțări de până la 150.000 euro. Pe lângă aceasta, noile firme pot participa la faza națională a competiției PowerUp!, care va avea loc în luna mai 2020, la Brașov. Câștigătorul din România va intra în etapa de preselecție pentru finala internațională a competiției, unde premiul cel mare este de 50.000 de euro.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cinci comune bihorene, cadastrate gratuit cu fonduri europene de către ANCPI

Articolul următor

Care sunt firmele ofertante pentru tronsoanele 3 şi 4 ale Drumului Expres Craiova - Pitești

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share