Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Bugetul UE 2018: Bilete de tren gratuite în peste 30 de țări pentru tineri

Tineri din statele membre ale Uniunii Europene, inclusiv din Romania, vor putea primi, în anul în care împlinesc vârsta de 18 ani, câte un bilet de tren gratuit pentru a putea călători în țările din Uniunea Europeană, scrie greatnews.
Bugetul UE 2018 prevede lansarea Programului de acordare a unui bilet gratuit de tren valabil timp de o lună în 30 de țări europene pentru fiecare tânăr care împlinește 18 ani și care vrea să viziteze Europa. Programul primește o finanțare inițială pentru anul viitor de 12 milioane de euro.
Europarlamentarul român Siegfried Mureșan (PMP/PPE), negociatorul-șef al Parlamentului European pentru proiectul de buget al UE pe anul 2018, a explicat că din cele 12 milioane de euro vor putea fi cumpărate aproximativ 30.000 de bilete de tren în primul an, urmând ca apoi programul să poată fi extins, în funcție de rezultate.
„Ne propunem să lansăm proiecul la 1 iunie 2018. Comisia Europeană va trebui să-l implementeze, să propună o modalitate de executare a programului. Eu îmi pot imagina un sistem primul venit-primul servit. Vreau ca acest bilet să poată fi folosit într-o perioadă de 3 ani, să alegi când să activezi cele 30 de zile”, a declarat Mureșan pentru sursa citată.
„Trebuie să vedem ce preț vom reuși să negociem cu companiile feroviare. Nu vom reuși să furnizăm bilete pentru toți tinerii, dar este un prim pas”, a mai spus el.
Scopul programului Interrail este de a ajuta tinerii europeni să intre mai ușor în contact cu toate țăile și culturile locale din UE.
O altă finanțare în premieră, de 1,2 milioane de euro, vizează realizarea unui proiect-pilot pentru lansarea unui program tip „Erasmus” destinat tinerilor jurnaliști și specialiști în comunicare, marketing și IT din Europa.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cererea de finanţare de 1,9 mld. lei pentru construcţia Autostrăzii Sebeş-Turda-Faza II, semnată

Articolul următor

IMMOFINANZ strengthens balance sheet and posts significant improvement in net profit for the first three quarters of 2017

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share