Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Carmerad, brandul mureșean dedicat fetițelor cochete

Carmerad, un brand românesc, mureșean, care redefinește moda și îmbrăcămintea pentru fetițe a bifat în luna martie a acestui an cea de-a doua participare la Orange County Fashion Week în California. În spatele său se află designerul vestimentar autodidact Adina Bidian. Am vizitat-o în propriul atelier, unde am avut parte de o lecție de design și am văzut unde iau formă creațiile vesele, colorate și prietenoase cu fetițele de 6-11 ani.
 
Pe Adina Bidian am întâlnit-o într-unul din locurile unde se simte cel mai bine, propriul atelier, unde iau formă rochițele născute dintr-o dragoste imensă, cea pentru fiica sa, Evelyn. Poate de aceea, creațiile sale exprimă dincolo de forma aparte, aplecată spre dorințele copiilor, multă gingăşie.

Photo: Ber.Zsolt | https://www.facebook.com/berzsoltphoto
“Draga mea fiică, Evelyn, fiind sursa mea de inspirație, m-a ajutat să reușesc să creez produse de calitate, mi-a dezvoltat atenția la detalii, imaginația și dorința de a-i face părtași și pe cei mici într-o lume a frumosului, a bunului gust”, ne povestește Adina.
În atelierul cochet, stau cuminți materiale colorate, mașini de cusut, de făcut broderie și șnururi, papiote mici și mari cu ață colorată, liniare speciale pentru realizarea tiparului, hârtie specială și câte și mai câte lucruri de care are nevoie un designer care se respectă. O investiție importantă, dar necesară pentru ca rochițele să respire a eleganță, unicitate, feminitate și bun gust.
Micuțele cliente pot vedea, de asemenea, produsele unicat, de serie mică, pe care Adina le-a trimis în California – colecția Petals, în 2017, și colecția Wings, în 2018. Creații custom made, realizate cu migală, din materiale naturale, în culori care se inspiră din natură, pentru fetițe de 6-11 ani, un segment de vârstă care își descoperă feminitatea, își doresc să fie cochete și trupul lor nu suferă încă transformările adolescenței.
 
Stil tradițional cu influențe moderne

Adina s-a gândit cum să creeze rochițe pentru fetițe care să poată fi purtate și la 6 și la 9 ani, la fel de bine. Tiparul a fost astfel o provocare, pentru că necesită timp ca să îl creezi, iar pentru realizarea lui ai nevoie de ustensile foarte bune. De altfel, Adina și mama sa au urmat cursuri de tipar.
“Cursurile de coasere, tehnica și construcția tiparului cât și tehnica de croi a țesăturilor sunt certificate prin cursurile oferite anual – 2011-2017 – de designerul Blanca Popp din München care are propria școală de design”, ne spune Adina.
În creațiile sale, designerul mureșean folosește materiale naturale, importate în general din Germania și Austria, pentru că și-a dorit propriile materiale. Bumbacul, inul și nu numai, în culori puternice sau pale, alese instinctual din mostrele pe care le primește, sunt câteva din materiile prime pe care Adina le utilizează pentru rochițe.
“Testarea materialelor și garanția oferită de certificatele de calitate – Germania, Spania și Austria -, informarea continuă și prezentă în domeniul îmbrăcăminții pentru copii, toate împreună au fost un lung proces de cunoaștere și achiziții fundamentale în domeniu, deoarece dorința mea a fost și este să prezint un produs unic pe o piață extrem de competitivă și plină de farmec, dar cu nevoi noi de abordare”, ne explică designerul vestimentar.

Pentru ca rochițele să se așeze bine și să nu fie incomode, a renunțat, spre exemplu, la fermoar, și face magii cu tăieturile în partea din față a rochițelor, astfel că “fentează” constituția corpului. De asemenea, toate rochițele au căptușeală, concepută tot după tipar, astfel că rochițele sunt mult mai confortabile, copiii le simt ca a doua piele. Creațiile sunt individualizate prin aplicațiile care imită coșulețe, fluturi, de altfel nota personală a brandului Carmerad, o formă de a se individualiza și exprima a designerului, care se vor regăsi cu siguranță și în viitoarele colecții.
În funcție de momentul când sunt purtate, într-o rochiță veți descoperi dantele hand-made, tul și alte materiale mai pretențioase.
A ales un stil tradițional, cu influențe moderne, ceea ce a fost cea mai mare provocare, dar și cea mai lungă cale de cercetare, informare, realizare de identitate vizuală a conceptului propus – logo, etichete textile-hârtie.
 
Spre lumea largă

Un pas spre promovarea brandului Carmerad și a creațiilor a fost lumea virtuală.
„Lansarea în mediul on-line a avut loc în toamna anului 2016, mai aprofundată în 2017, prin lansarea propriului site – www.carmerad.eu, la care am adăugat în decursul anului evenimentele petrecute, povestirile de pe blog, scrise de mine, traduse prin intermediul unui specialist atestat în limba engleză, alături de imagini superbe din cadrul ședințelor foto realizate de către fotograful Sandor Bereczky în locațiile și decorurile alese cu grijă de mine”, ne povestește Adina primii pași pe care i-a făcut pentru promovarea acestuia. Denumirea Carmerad e despre familie, deoarece include inițialele copiilor, a soțului, a ei și a altor persoane importante din familia lărgită.
Una din modalitățile de promovare a creațiilor a fost pe Instagram, unde de altfel au descoperit-o cei de la Orange County Fashion Week California și i-au trimis, în 2017, o invitație printr-un email. A crezut că e o păcăleală la început. Până la urmă a mers la prezentare în Statele Unite ale Americii cu 28 de rochițe.
“A fost o defilare, o prezentare la Disneyland, nu am fost direct pe scenă, ceea ce ar fi fost stresant, fetițele au fost foarte încântate de rochițe, nu mai voiau să le dezbrace”, își amintește Adina despre experiența într-o țară despre care spune că trebuie neapărat văzută.
Participarea la săptămâna modei din California i-a oferit posibilitatea să își expună creațiile pe platforma de e-commerce a organizatorilor.
A avut și are însă și alte colaborări.
“Anul trecut am colaborat cu revistele online Fashion Kids Magazine, La Mode Child-Teen Magazine și Inspire – Digital or Not Fine Art Australia, colaborarea de-a lungul anului prin diferite evenimente – și în magazin fizi – sunt ocazii care mi-au oferit posibilitatea de a păși în etapa de recunoaștere a demersurilor și a efortului personal. Lunile de primăvară (n.a. anul acesta) promit colaborarea cu un magazin în Marbella – Spania, cu expunerea produselor atent selectate de către ei, de asemenea pregătirea câtorva modele – Port Bavarez – pentru Germania, cu posibilitate de expunere pe piața lor. Am primit aprecieri în descursul anilor, testând și trecând produsul din mână în mână, din țară în țară, prin desele deplasări anuale care mi-au oferit încrederea și convingerea că încă există loc în această piață selectivă”, mărturisește designerul vestimentar pentru fetițe.
Prima prezentare în țară a avut-o în luna aprilie, în Tîrgu Mureș, un eveniment primit cu interes, admirație, bucurie și încurajat pe viitor.
 
Pasionată de desen
Photo: http://bereczky.ro | Bereczky Sándor
Deși pare că doar acum, la maturitate, a început, pentru Adina, aventura creației, care se manifestă în designul vestimentar, mureșeanca s-a apropiat de artă încă din copilărie când i-a fost descoperit talentul pentru desen. În anii ce au urmat și-a cultivat înclinația spre artă, frumos, prin studiu și călătorii.
“Am crescut într-un mediu artistic, dobândind competențe în îndemânarea desenului, prin schițele, portretele, proporțiile corpului uman, exersate de-a lungul timpului ca liber profesionist, dar și în cadrul cursurilor de specialitate frecventate, care au fost frumos înrădăcinate pe parcursul dezvoltării mele profesionale. Locurile vizitate, atmosfera muzeelor, expozițiilor, spectacolelor cât și norocul de a avea rude de mulți ani în diferite colțuri ale lumii, mi-au oferit posibilitatea de a cerceta, observa și de a-mi îmbogăți creativitatea și imaginația, de a-mi forma gustul artistic, contribuind la configurarea ambientului plastic-vizual”, ne mărturisește aceasta.
În ciuda cochetării cu latura sa artistică, Adina și-a spus la un moment dat că trebuie să învețe și aspectele pragmatice ale unei afaceri. Astfel că a absolvit Facultatea de Științe Economice din Cluj-Napoca și un master în Administrarea Afacerilor.
Călătoria noastră într-un univers presărat de creativitate se oprește aici, însă îmi rămân în minte cuvintele Adinei: “Trebuie să ne redescoperim feminitatea, să fim mai elegante”.
de Ligia VORO
 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Forumul Marilor Dezvoltatori DEVO

Articolul următor

STIRIXIS GROUP inovează în design-ul spațiilor de birouri

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share