Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Castelul Wass-Banffy din satul Gilău, restaurat cu fonduri europene

Potențialul turistic al Castelului Wass-Banffy din satul Gilău, comuna Gilău, județul Cluj va fi revalorificat prin intermediul unui proiect finanțat în cadrul Axei prioritare 5, Prioritatea de investiții 5.1. Conservarea, protejarea, promovarea și dezvoltarea patrimoniului natural și cultural a REGIO 2014-2020.
Proiectul „Restaurarea castelului din Gilău și amenajări exterioare aferente“ este implementat de Fundația Traditio Transylvanica. Valoarea totală a proiectului este de 21,89 milioane de lei, finanțarea nerambursabilă alocată reprezentând 98% din total, potrivit reprezentanților ADR N-V.
Obiectivul general al proiectului constă în creșterea atractivității turistice a Castelului Wass-Banffy (Barcsay), prin valorificarea potențialului acestuia, ca urmare a restaurării imobilului. Prin implementarea proiectului, pe o durată de 48 de luni de la semnarea contractului de finanțare, se preconizează o creștere medie a numărului anual de vizitatori la Castelul din Gilău cu 6%.
Istoria castelului este una îndelungată, fiind locuit de înalți prelați sau familii nobiliare din perioada Renașterii până în anul 1945. Chiar dacă doar câteva fragmente au supraviețuit din cea mai veche parte a construcției, castelul a fost menționat pentru prima dată în documente oficiale în anul 1428, ca reședință a Episcopului Transilvaniei.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Zitec inaugurează biroul din Brașov și continuă extinderea echipei

Articolul următor

Ikea, magazine în Timișoara și Brașov, până în 2020

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share