Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

CJ Cluj modernizează 32 km de drumuri judeţene cu 12 mil. euro, fonduri europene

Consiliul Judetean Cluj a transmis Agentiei Nationale pentru Achizitii Publice (A.N.A.P.), în vederea validării, documentatia de atribuire aferentă proiectului de modernizare si reabilitare, cu fonduri europene, a drumului judetean DJ 109, de la km 0+000 la km 31+976, sectorul respectiv fiind parte integrantă a Traseului Regional Transilvania de Nord – Drumul Bistritei.
„Ceea ce ne dorim este ca documentatia încărcată astăzi în SEAP să fie validată într-un termen cât mai scurt astfel încât să putem fixa data depunerii efective a ofertelor din partea societătilor interesate de modernizarea acestui sector de drum judetean. Interesul nostru este maxim întrucât vorbim despre cel mai mare proiect de reabilitare a unui traseu de drumuri judetene, cu fonduri europene, gestionat vreodată de Consiliul Judetean, iar beneficiile ce vor rezulta la final vor fi pe măsură”, a declarat presedintele Consiliului Judetean Cluj, Alin Tise.
Având în vedere sectorul în lungime de aproximativ 32 de kilometri al drumului judetean 109 care porneste din DN1C si ajunge până la limita cu judetul Sălaj, sector ce asigură o conectivitate indirectă la reteaua TEN-T si la municipiul Cluj-Napoca si tinând cont de complexitatea lucrărilor de modernizare si reabilitare, Consiliul Judetean a împărtit lucrările de executie pe două loturi, respectiv: Lotul 1 – DJ 109 Răscruci – Borsa – Vultureni (km 0+000 – 20+786) si Lotul 2 – DJ109 Aschileu – limita judetului Sălaj (km 20+786 – 31+976).
Principalele categorii de lucrări care se vor executa pe acest sector de drum judetean ce străbate nu mai putin de patru comune clujene – Bontida, Borsa, Vultureni si Aschileu vizează realizarea straturilor de fundatie din balast si piatră spartă, amenajarea de acostamente, asternerea îmbrăcămintilor asfaltice, realizarea dispozitivelor de scurgere a apelor – rigole si santuri, construirea de poduri si podete, montarea de parapeti metalici, semnalizarea verticală si orizontală, precum si alte lucrări incluse în caietele de sarcini aferente.
Valoarea estimată a lucrărilor de investitii care se vor executa pe ambele loturi ale DJ 109 este de 55.436.404 lei. Bugetarea lucrărilor de executie este asigurată de Consiliul Judetean Cluj ca urmare a accesării, la finalul anului trecut, a unei finantări europene nerambursabile în cuantum de 127.300.650,72 lei pentru Drumul Bistritei, cofinantarea necesară de la bugetul judetului fiind de doar 2%, respectiv 3.014.649,8 lei.
Reamintim faptul că, în lungime totală de cca. 83 de kilometri si traversând nouă comune clujene, Drumul Bistritei va oferi, la finalul lucrărilor, atât locuitorilor din zonă cât si celor care îl tranzitează zilnic, conditii optime de circulatie, o reducere substantială a timpului petrecut în trafic, dar si o crestere a sigurantei si confortului personal.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Avionul de lux al omului de afaceri Ioan Niculae, scos la vânzare de Banca Transilvania la un preţ de pornire de 5,17 milioane de dolari

Articolul următor

Consiliul Județean Sibiu a preluat președinția Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share