Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Cluj-Napoca: Prima administrație publică locală din România care dotează Poliția locală cu mașini electrice

Primăria Cluj-Napoca este prima administrație publică locală din România care dotează Poliția locală cu mașini electrice.

Primăria municipiului continuă politica de încurajare a utilizării mijloacelor de transport care susțin o mobilitate urbană durabilă, scrie primarul Emil Boc, pe pagina de socializare.

Primele trei autoturisme electrice din dotarea Poliției Locale au fost puse în circulație la Cluj-Napoca în data de 1 Decembrie 2018.

Pe lângă mașinile electrice, Poliția Locală a Municipiului Cluj-Napoca are în dotare 6 segway-uri și 2 biciclete electrice, folosite pentru patrulare -parteneriat cu Sport Addict.

Poliția Locală Cluj-Napoca și-a înnoit parcul auto prin achiziționarea a trei mașini electrice marca Renault Zoe, versiunea Z.E. 40. Autoturismele sunt folosite pentru intervenția echipajelor pe probleme de trafic rutier sau pe cele privind ordinea și siguranță publică.

Achiziția celor trei mașini electrice s-a realizat prin programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional 2017-2019, respectiv programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic.

Aceste autoturisme au înlocuit 3 mașini care au îndeplinit condițiile de casare, astfel costul unei mașini a reprezentat diferența rezultată prin aplicarea primei de casare și a ecotichetului primit pentru cumpărarea de mașini electrice.

Caracteristici principale:

– marca Renault Zoe, verisunea Z.E. 40
– garanție: 3 ani sau 100 000 km pentru caroserie și 5 ani sau 100 000 km pentru bateria electrică
– viteza maximă atinsă este de 135 km/h
– 5 locuri
– perioada de încărcare la stație este de 2 ore și 40 de minute, iar la priza normală de 15 ore
– versiunea Z.E. are o autonomie a bateriei de 400 de km. Pe timp de vară, cu consumatori, autonomia bateriei este de 300 km, iar pe timp de iarnă, autonomia bateriei este de 200 de km
– mașinile electrice sunt dotate cu rampă de lumini și sistem acustic de sonorizare

Valoare unei mașini este de 138.330 lei fără TVA.

Sursa foto: facebook/Emil Boc

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Optim PM livreaza Shopping City Satu Mare

Articolul următor

ROMSILVA oferă spre vânzare peste 65000 de pomi autohtoni de Crăciun

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share