Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Corteva Agriscience™ pregătită să devină jucător major pe piața agricolă

Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont, va deveni un jucător major pe piața agricolă din România, combinând activitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Compania, al cărei nume provine de la „core” – inima pământului – și “teva” – natură, va avea cea mai mare echipă de cercetare în domeniul agricol din România și va lansa produse inovatoare pentru fermieri încă din această toamnă. În viitorul apropiat, compania va deveni independentă și se va lista la bursă până în luna iunie 2019.
Corteva Agriscience™ a atras cele mai promițătoare talente și a dezvoltat tehnologii, inovații și centre de cercetare care îi oferă posibilitatea de a transforma domeniul alimentar, ajutând fermierii să beneficieze de culturi mai bune, mai sănătoase și mai abundente, utilizând pentru aceasta mai puține resurse naturale și contribuind la asigurarea unui lanț alimentar sigur și sustenabil pentru consumatori. Filiala din România a companiei este parte a diviziei comerciale Europa Centrală și de Est și are 145 de angajați cu normă întreagă, plus circa 450 de angajați sezonieri. Departamentul de cercetare al companiei este cel mai mare din România și cuprinde 24 de specialiști.

„Producția globală și consumul de bunuri alimentare se apropie de niveluri record. Prețurile ating niveluri ridicate, similare celor înregistrate în urmă cu trei sau cinci ani. România poate profita de acest context, iar sectorul agricol poate avea un impact important în economie. Corteva Agriscience™, cu portofoliul său echilibrat, va ajuta fermierii să crească productivitatea și să obțină rezultate mai bune”, a declarat Igor Teslenko, Director Europa Centrală și de Est, Corteva Agriscience™, în timpul evenimentului Media Club, întâlnire anuală organizată de companie cu reprezentanții presei. „Împreună vom putea aloca mai multe resurse pentru cercetare – punând în valoare cunoștințele agronomice și capacitățile științifice ale echipei pentru a crea produse noi, servicii și tehnologii care vor transforma productivitatea și calitatea recoltelor, sprijinind obiectivele de afaceri ale partenerilor noștri și ajutând fermierii să prospere”, a adăugat Igor Teslenko.
„Aducând împreună punctele forte ale DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences, vom putea beneficia de o prezență globală, cunoștințe și resurse diverse, pentru a ajuta fermele și fermierii să prospere oriunde. Împreună vom forma un lider agricol unic, mai bine echipat pentru a aduce soluții inovatoare care vor îmbogăți viețile celor care produc mâncare și produse agricole, precum și a celor care le consumă, oferind progres pentru generațiile de mâine. Este un mare potențial de creștere pentru România de care pot beneficia fermierii și consumatorii”, explică Jean Ionescu, Director General România și Moldova, Corteva Agriscience™.
Ca parte a acestui eveniment, jurnaliștii au avut șansa de a vizita fabrica de tratare a semințelor din Afumați, deținută de Pioneer, companie din patrimoniul Corteva Agriscience™.
Despre Corteva Agriscience™
Corteva Agriscience™, Divizia de Agricultură a DowDuPont (NYSE: DWDP), urmează să devină companie independentă, listată la bursă, proces care va fi finalizat în luna iunie 2019. Diviza combină capacitățile DuPont Pioneer, DuPont Protecția Plantelor și Dow AgroSciences. Corteva Agriscience™ oferă fermierilor din lume cel mai complet portofoliu din industrie – incluzând unele dintre cele mai cunoscute mărci din agricultură: Pioneer®, Encirca®, nou lansatul Brevant™ Semințe, precum și alte produse premiate de protecția culturilor – și aduce constant noi produse în piață prin intermediul unei echipe de cercetare puternice în domeniul chimic și tehnologic.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Compania Astor-Valpet a împlinit 25 de ani

Articolul următor

Festivitate aniversară la USAMV Cluj-Napoca, o jumătate de secol de viață pentru Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share