Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Daea la Bistrița: Lâna de oaie, termoizolant

Ministrul agriculturii, Petre Daea, a găsit un cumpărător pentru lâna de oaie! Șeful de la Agricultură s-a întâlnit miercuri, 31 mai 2017, cu reprezentanții unei firme din Bistrița care vor să cumpere lână de oaie și să o folosească la izolarea construcțiilor.
Reprezentanții unei societăți comerciale din județul Bistrița, având ca obiect principal de activitate exploatarea și prelucrarea lemnului, s-au arătat interesați de valorificarea lânii de oaie, în vederea utilizării acesteia în domeniul construcțiilor, în special a celor din lemn, ca material termoizolant, anunță un comunicat MADR.
Ministrul agriculturii s-a întâlnit astăzi, cu reprezentanții firmei care caută soluțiile cele mai bune din punct de vedere tehnic pentru izolarea clădirilor. În același timp, există convingerea că acest produs natural, lâna, o resursă extrem de valoroasă, prezintă o serie de avantaje, fiind vorba de produse naturale, față de cele sintetice utilizate în prezent.
De asemenea, investitorii doresc să identifice și alte modalități de prelucrare și valorificare a lânii, cum ar fi fabricarea îngrășămintelor sau extragerea lanolinei pentru industria cosmetică și farmaceutică, în vederea extinderii domeniului de activitate.
Ministerul Agriculturii a publicat recent pe pagina sa oficială proiectul de act normativ prin care crescătorilor de ovine li se acordă un ajutor de minimis de un leu/kg de lână vândută. Intenția firmei din Bistrița de a cumpăra lâna oilor vine, se pare, la momentul potrivit.
Schema de minimis, de care vor beneficia oierii, va stimula înființarea centrelor de colectare a lânii, va crea noi locuri de muncă și va stabiliza veniturile crescătorilor de ovine, se mai spune în comunicatul MADR.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Continental: Tehnologia AllCharge face mașinile electrice să se potrivească la orice tip de stație de încărcare

Articolul următor

Rapoartele de atribuire pentru lotul 5 la Comarnic-Brașov și pentru varianta de ocolire Comarnic au fost semnate

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Citeste mai mult

Startup Europe Week Brașov 2024

Startup Europe Week este o inițiativă a Comisiei Europene de animare a afacerilor prin organizarea simultană a unor…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share