Daniela Lulache, directorul general al Societății Naționale Nuclearelectrica (SNN), nu a întrunit suficiente voturi din partea acționarilor companiei pentru a fi desemnată în Consiliul de Administrație. Adunarea Generală Ordinară a Acționarilor SNN s-a întrunit ieri. Daniela Lulache rămâne însă director general, cu un mandat provizoriu de 4 luni, începând cu 1 mai.
Societatea Națională Nuclearelectrica S.A. (SNN) și-a desemnat, în cadrul Adunării Generale Ordinare a Acționarilor, cei 6 noi membri provizorii în Consiliul de Administrație al SNN, membri propuși de acționarul majoritar Ministerul Energiei, pentru un mandat provizoriu de 4 luni de zile, începând cu data de 26 aprilie 2017, până la finalizarea procedurii de selecție a administratorilor în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, se arată în raportul remis Bursei de Valori București (BVB). Lui Sebastian Tcaciuc, al șaptelea membru, îi va expira mandatul în 23 decembrie 2017.
Actuala componență a Consiliului de Administrație SNN este următoarea: Andreas Eva-Georgeta, Anton Cristian-Romulus,
Gentea Cristian, Misa Ionuț, Tatar Florin-Constantin, Tudorache Iulian-Robert și Tcaciuc Sebastian.
Acționarii au mai aprobat repartizarea profitului net al exercițiului financiar 2016 pe destinații, valoarea totală a dividendelor brute în valoare de 99.499.571 lei, valoarea dividendului brut pe acțiune în valoare de 0,33 lei, data plății dividendelor, respectiv data de 28 iunie 2017 și modalitățile de plată.
Adunarea Generala Ordinara a Actionarilor a aprobat, de asemenea, situațiile financiare individuale și consolidate aferente anului 2016, precum și raportul anual administratorilor.
Acționarul majoritar Ministerul Energiei a exprimat un vot de “abținere” referitor la descărcarea de gestiune a admnistratorilor, argumentându-și poziția pe baza opiniei cu rezerve exprimată de auditorul independent Baker Tilly Klitou and Partners SRL în raportul de audit asupra situațiilor financiare individuale și consolidate aferente anului 2016. O decizie va fi luată într-o AGA ulterioară. “Atât auditorul financiar cât și conducerea SNN au arătat că exprimarea unei opinii fără rezerve a auditorului depinde în viitor de realizarea efectivă a proiectului Unităților 3 și 4 CNE Cernavodă, proiect a cărui realizare depinde semnificativ de decizia autorităților statului și nu depinde în niciun fel de actul de administrare și/sau de conducere trecut, prezent sau viitor, aspect pe care acționarul majoritar cu siguranță îl cunoaște (…) Aceasta bază a opiniei cu rezerve s-a menținut în toată această perioadă, indiferent de conducerea care a întocmit situații financiare sau de auditorul care și-a exprimat o opinie în legatură cu acestea”, se mai arată în raport.
Astăzi, SNN a dat publicității și Raportul anual 2016, pe care îl puteți lectura accesând aici SNN_20170424173702_Raport-curent-publicare-final-Romana
Citește și:
Puterea leului, expusă în capitala culturală a Transilvaniei
În inima orașului Sibiu, într-un cadru istoric remarcabil, Banca Națională a României și Muzeul Național Brukenthal aduc împreună…
24 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Edilul Becleanului, inclus între managerii de succes ai României
Nicolae Moldovan a fost premiat în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. “Anul 2023 a fost…
24 aprilie 2024
Get to know the 50 most influential people in Romanian real estate
Property Forum is excited to announce the fourth edition of its annual listing of the 50 most influential people in…
24 aprilie 2024
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la…
24 aprilie 2024
Chic Bijoux și Apidava, liderii Ardealului din BVB Arena
Regiunea Transilvaniei are două companii reprezentate în catalogul pe 2023 al afacerilor antreprenoriale de succes: Chic Bijoux și…
24 aprilie 2024
Varianta Ocolitoare Sibiu Sud bifează etapa despăgubirilor
Varianta Ocolitoare Sibiu Sud a îndeplinit încă o etapă din foaia de parcurs. ♦ Inelul de autostradă din…
23 aprilie 2024