Compania Dedeman, deținută de frații Pavăl, a achiziţonat un pachet de 11,8% din producătorul de materiale de construcții Cemacon și a devenit principalul acționar al companiei, având cea mai mare deținere. Tranzacția s-a ridicat la 7,38 milioane de lei și a fost realizată pe piața „deal”.
Anterior, Dedeman deţinea concertat 33% din companie, iar CIT Resources, aproximativ 30%, în timp ce fondul Business Capital For Romania-Opportunity Fund Cooperatief controla un pachet de 33%, conform datelor Bursei de Valori București.
Producătorul de cărămizi Cemacon a raportat în primele nouă luni un profit net de 13,86 milioane lei, în creştere cu 108% faţă de perioada ianuarie – septembrie 2016, când rezultatul net s-a ridicat la 6,67 milioane lei. Cifra de afaceri a crescut cu 2% în primele nouă luni, la 74 milioane lei, faţă de perioada similară a anului trecut (72,28 milioane lei).
Citește și:
Chimcomplex își susține angajații
Grupurile CRC și SCR își ajută în primul rând angajații (peste 2.000) și apoi, pe cei din zonă.…
18 aprilie 2024
Hidroelectrica și Masdar (EAU) extind acordul de colaborare
O delegație a Hidroelectrica, condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita de lucru a…
18 aprilie 2024
Studiu: Temperaturile preferate de români în locuințe
Aproape jumătate dintre români preferă temperatura în locuințe între 22 și 24°C, și chiar peste; Peste 40% și-au…
18 aprilie 2024
Trimișii Ardealului vor să schimbe statutul urșilor și lupilor în UE
Reprezentanții Transilvaniei la Bruxelles susțin modificarea stării de protecție a carnivorelor mari din strict protejat în protejat. Comitetul…
18 aprilie 2024
Grădină botanică și lac artificial în Cartierul Nufărul din Oradea
Primăria Oradea vrea să realizeze o Grădina Urbană în Cartierul Nufărul. În acest sens, a fost lansat în…
18 aprilie 2024
Antreprenorii clujeni, așteptați de marile corporații în Japonia
Giganții tehnologici japonezi vor avea întâlniri directe cu antreprenorii locali după succesul Forumului de Inovare România-Japonia (FIRJ) de…
17 aprilie 2024
Start Conferinței Tehnologia & iHealth în medicina secolului XXI
UMFST „G.E. Palade” Târgu Mureș și Academia de Științe Medicale, sub egida Academiei Române, organizează, în perioada 17-19…
17 aprilie 2024
„Ne-am triplat numărul de angajați și am crescut cifra de afaceri cu 50% față de 2022”
OPTGroup, una dintre companiile clujene pe zona de proiectare și construcții de infrastructură, civile și electrice, a avut…
17 aprilie 2024