Calitate, constanță, comunicare, relaționare. Acestea sunt cuvintele de ordine pentru obiectivele propuse pentru următorii patru ani de noul președinte al Filialei Transilvania a Ordinului Arhitecţilor din România (OART), arh. Daniela Maier, vicepreședinte al OART în perioada 2010-2018 (două mandate).
Aceasta a subliniat necesitatea unei mai bune comunicări din toate punctele de vedere: intern- cu arhitecții, și extern- atât cu presa și cu opinia publică în general, cât și cu (potențialii) clienți/beneficiari ai serviciilor de arhitectură. Prima decizie luată de noul Consiliu Teritorial a vizat tocmai acest aspect:
”De luna viitoare (iunie), juristul Filialei poate fi consultat, de luni până joi, între orele 15.00-16.00, la sediul OART. De asemenea, colegii noștri, dar și orice persoană interesată de activitatea OART și a arhitecților în general, sau chiar un beneficiar interesat de un sfat din partea unui arhitect, vor putea sta de vorbă, la fel, de luni până joi, cu un membru al Consiliului Teritorial, la sediul Ordinului (Bd. Eroilor nr. 22, ap. 10, Cluj-Napoca), după un program ce va fi anunțat în cel mai scurt timp pe site-ul filialei. Aceeași regulă se va aplica și pentru județele Bistrița și Sălaj, unde vor exista puncte de întâlnire cu acești consilieri OART”, a anunțat Daniela Maier după prima ședință a Consiliului Teritorial, care a avut loc vineri, 11 mai.
Noua conducere a OART își dorește, de altfel, să pună mai mare accent și pe problemele din celelelate județe membre ale Filialei, în afară de Cluj, astfel că a decis să creeze două noi posturi de vicepreședinți, dedicați județelor Bistrița și Sălaj, în care le-a numit pe arhitectele Monica Rațiu si Corina Caraba.
Calitatea în arhitectură, prioritate în noul mandat
Din punct de vedere al relației cu administrația locală, Consiliul Teritorial își dorește o eficientizare a acesteia, în sensul unei implicări constante a Ordinului în tot ceea ce înseamnă strategia orașelor și proiectele de dezvoltare urbană ale orașelor membre OART.
”Crezul meu și al colegilor alături de care fac echipă este că arhitectura NU este un lux, ci o necesitate, o nevoie a comunității pe care noi suntem aici să o împlinim, fără a face însă rabat de la calitate, principii estetice și deontologice. Adică nu ”cu orice preț”, așa cum, poate, unii s-au obișnuit până acum. Vreau să continui inițiativa predecesorilor mei, să eliminăm din practică semnătura de complezență”, a precizat Daniela Maier.
Szabolcs Guttmann, în continuare în conducerea OART
Ordinul Arhitecţilor din România- Filiala Transilvania (OART) și-a ales săptămâna trecută, la Cluj-Napoca, noua conducere, pentru mandatul 2018-2022. Președintele, membrii Consiliului Teritorial, ai comisiilor de disciplină și cenzorii s-au ales pe 5 mai, în cadrul Conferinței Teritoriale. Vicepreședinții și președintele Comisiei de Disciplină au fost aleși în prima ședință a Consiliului Teritorial, care a avut loc în 11 mai.
Astfel, viepreședinte pentru legislație a fost numit fostul președinte al Filialei, arh. Szabolcs Guttmann, vicepreședinte pe domeniul comunicării a fost numită doamna arh. Daniela Tecău, iar vicepreședinte pentru stagiatură și educație a rămas dl. arhitect Dan Domșa. Ca și în mandatele anterioare, trezorierul filialei este arh. Marcel Crișan.
Președintele Comisiei de Disciplină a fost numit arh. Nicolae Mirisan, iar comisia de cenzori are un nou președinte, în persoana arh. Cornelia Trocaru.
Despre Daniela Maier
Arhitectul Daniela Maier, fostă vicepreședinte pe imagine al OART timp de două mandate: 2010-2014 și 2014-2018, a organizat și coordonat două ediții ale Bienalei de Arhitectură Transilvania- în 2015 și 2017.
Noul președinte al OART este și inițiatorul Scenei Urbane, o serie de proiecte publice apărute în 2012 în Cluj-Napoca. Scena Urbană foloseşte arta, activităţile sportive, ateliere şi intervenţii de landart pentru exemplificarea potenţialului cultural şi educaţional al spaţiilor urbane slab valorificate, cu readucerea acestora pe harta obiectivelor cultural-active ale Clujului.
Semnalul Scenei a fost dat acum 6 ani, când zona cu fortificaţii şi clădiri de garnizoană de pe Cetăţuie au fost (re)aduse in atenţia publicului şi a autorităţilor locale prin instalaţii de landart, spectacole de teatru și dans, expoziţii de arhitectură, programe pentru copii, tururi ghidate, ateliere de film şi fotografie.
De atunci, Scena Urbană a crescut, fie că au fost evenimente proprii de “intervenție” în spații îndrăgite ale orașului- Grădina Botanică (2013), Gara și Piata Garii (2014), strada Mihail Kogălniceanu- prin Point of View în 2014 și impresionantul concert din fața UBB, “Haide “U” pe Scena Urbana” în 2017, Someșul- căruia i-au fost dedicate ParCURS Urban și River Reflections, Cimitirul Central- concert de operă în noaptea de Luminație, sub numele de Requiem (2015) și Ave Maria (2016, 2017); fie prin implicarea în evenimentele organizate de Primăria Municipiului Cluj-Napoca, precum Zilele Clujului, Seri de Vară Clujene (Seri de Vară în alte timpuri), Târgul de Crăciun, etc.
Citește și:
Vinuri românești de înaltă calitate la Ro Wine Cluj-Napoca 2024
Festivalul Ro Wine a adus la Cluj-Napoca, în perioada 20-21 aprilie 2024, vinuri premiate și premiabile, selecționate de…
23 aprilie 2024
Varianta Ocolitoare Sibiu Sud, bifează etapa despăgubirilor
Varianta Ocolitoare Sibiu Sud a îndeplinit încă o etapă din foaia de parcurs. ♦ Inelul de autostradă din…
23 aprilie 2024
Institutul de Cercetare în Inteligența Artificială, piatra de încercare a politehniștilor clujeni
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și-a prezentat proiectele majore pe care le vrea pe finanțare europeană. Printre clădirile…
23 aprilie 2024
Cum arată noua clădire de birouri Bosch de la Cluj
Investiția totală în Centrul de Inginerie Bosch Cluj (CIBC) se ridică la 50 de milioane de euro, dintre…
23 aprilie 2024
Restaurantul Kibuț din Gărâna, Banatul Montan, candidează la Destinația anului
Viața la țară în cel mai frumos sătuc din România, Gărâna, cu cea mai firească poetică a spațiului.…
23 aprilie 2024
Urbis și-a cumpărat 11 autobuze electrice
Băimărenii vor avea posibilitatea de a circula cu mijloace de transport în comun noi, eficiente și ecologice. Primarul…
23 aprilie 2024
Carbochim aniversează 75 de ani de la înființare. Planurile de viitor vizează o creștere de 20% a producA PRODUCȚIEI
CARBOCHIM S.A., cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, aniversează la începutul lunii mai 75 de…
23 aprilie 2024
Farmec a intrat pe piața produselor pentru copii
Producătorul de cosmetice contabilizează afaceri de 71 milioane euro în 2023, un record în istoria companiei. Farmec Cluj…
23 aprilie 2024