Grupul Electrica a înregistrat, în anul 2016, un profit operaţional de 586 milioane lei, o creştere cu 3% faţă de anul 2015, potrivit unui comunicat al companiei.
Veniturile operaţionale totale ale Grupului Electrica în anul 2016, în suma de 5.761 milioane lei, au crescut cu 47 milioane lei comparativ cu 2015. Această creştere a veniturilor se datorează, în principal, câştigului rezultat în urma deconsolidării Servicii Energetice Moldova, ca urmare a măsurilor de restructurare a activităţilor neprofitabile din cadrul Grupului. Pe segmentul de furnizare, veniturile nete s-au diminuat cu 2,7%, ca efect al scăderii cu 4,7% a preţului mediu de vânzare. În ceea ce priveşte segmentul de distribuţie, chiar şi pe fondul creşterii cu 2,6% a cantităţilor distribuite, veniturile s-au diminuat cu 4,4%, în condiţiile scăderii tarifelor medii pentru cei trei operatori din cadrul Grupului.
Costul cu achiziţia de energie electrică a reprezentat principalul cost la nivel de Grup, reprezentând 49,9%, în 2016, şi 49,4%, în 2015, din venituri. Cheltuiala cu achiziţia de energie electrică la nivel de Grup a crescut cu 37 milioane lei sau 1,4%, la 2.756 milioane lei în 2016, de la 2.719 milioane lei în 2015. Majorarea este rezultată, în principal, din creşterea cantităţilor furnizate, respectiv distribuite. În acelaşi interval, cheltuielile cu salariile şi beneficiile angajaţilor au scăzut cu 9 milioane lei sau 1,3%, la 654 milioane lei, ca urmare a măsurilor de optimizare a activităţilor Grupului.
Conform Situaţiilor Financiare consolidate auditate, întocmite în conformitate cu IFRS-UE, în anul 2016 Grupul Electrica a obţinut un profit net consolidat de 469 milioane lei, în scădere cu 13 milioane lei, respectiv cu 2,8%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Consiliul de Administraţie al Electrica S.A. a avizat şi a înaintat spre aprobarea Adunării Generale Ordinare a Acţionarilor din data de 27 aprilie 2017 propunerea de a distribui un dividend brut în valoare de 0,7415 lei pe acţiune pentru exerciţiul financiar încheiat la 31 decembrie 2016. Valoarea totală brută a dividendelor este de 251,4 milioane lei, reprezentând un procent de 100% din profitul net distribuibil stabilit pe baza situaţiilor financiare anuale individuale ale Electrica SA (70,5% din profitul net consolidat al Grupului atribuibil acţionarilor Electrica S.A).
În 2016, Grupul Electrica a distribuit aproximativ 17,5 TWh (în creştere cu 2,6% faţă de 2015) către un număr de aproximativ 3,67 milioane de utilizatori. Operatorii de distribuţie din cadrul Grupului au distribuit aprox-imativ 40,3% din energia electrică totală distribuită la nivel naţional. Electrica Furnizare este lider de piaţă atât pe piaţa reglementată, cât şi pe cea concurenţială, cu o cotă de piaţă de 38,87%, respectiv 15,89% în 2016, conform raportului ANRE pentru primele 9 luni din 2016.
Citește și:
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la…
24 aprilie 2024
STIHL, ce va deschide o fabrică la Oradea, și-a prezentat bilanțul pe 2023 și strategia de viitor
Grupul STIHL, unul dintre cei mai mari producători de ferăstraie cu lanț și echipamente electrice pentru exterior, și-a…
23 aprilie 2024
Microhidrocentralele, producție eficientă și ecologică de energie
Noile microhidrocentrale compacte au limitat sau chiar anulat impactul negativ asupra mediului. O astfel de soluție a fost…
21 aprilie 2024
Hidroelectrica și Masdar (EAU) extind acordul de colaborare
O delegație a Hidroelectrica, condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita de lucru a…
18 aprilie 2024
Studiu: Temperaturile preferate de români în locuințe
Aproape jumătate dintre români preferă temperatura în locuințe între 22 și 24°C, și chiar peste; Peste 40% și-au…
18 aprilie 2024
Delgaz Grid investește peste 24 milioane de lei în 14 localități mureșene
Un număr de 20 proiecte de investiții în distribuția de gaze naturale, a căror valoare totală este de…
17 aprilie 2024
Trofeul Electricianului va avea finala pe DEER la Oradea
Competiția organizată de Distribuţie Energie Electrică Romania (DEER) se derulează în 18 județe. DEER Cluj a dat startul…
15 aprilie 2024