Compania Primavera Development, controlată de familia Tănăsoiu şi de olandezul Eelko Kortaweg, a primit avizul Primăriei Sibiu pentru construcţia mallului Festival Centrum. Centrul comercial ar trebui finalizat în a doua jumătate a anului 2019.
Proiectul va fi ridicat pe terenul fostei fabrici Simerom din zona Gării din Sibiu. Amenajarea acestui obiectiv reprezintă o investiție de aproximativ 70 de milioane de euro.
Mallul sibian va avea o suprafaţă închiriabilă de 42.000 mp împărţită la 160 de magazine şi va fi susţinut de un hipermarket Kaufland.
Familia Tănăsoiu, reprezentată de Emil şi Daniel Tănăsoiu, a obţinut avizele Primăriei Sibiu şi a desemnat compania de consultanţă imobiliară Cushman&Wakefield Echinox drept consultant exclusiv pentru închirierea proiectului. De arhitectura mallului se ocupă firma Chapman Taylor.
Citește și:
Asocierea Precon Transilvania – Citadina 98 va construit Parcul Industrial Ștei
Vineri, 19 aprilie, a fost desemnat constructorul pentru execuția lucrărilor la Parcul de Specializare Inteligentă din Ștei. După…
20 aprilie 2024
Mediciniștii clujeni scot proiecte europene la foc automat
Modernizarea și reabilitarea clădirii Anatomia pe fonduri nerambursabile presupune o investiție de 11 milioane de euro. “Clădirea Anatomia…
19 aprilie 2024
Startup-urile se pot înscrie în Incubatorul de afaceri „Cresc Oradea Mare”
Circa două săptămâni mai la dispoziție startup-urile pentru a depunere cerere de înscriere în Incubatorul de afaceri ,,Cresc…
19 aprilie 2024
PORR Construct toarnă asfalt pe Centura Oșorhei. Stadiul lucrărilor: 65-68%
Vineri, 19 aprilie, a început turnarea primului strat de asfalt pe Centura Oșorhei, la capătul dinspre Oradea. Stadiul…
19 aprilie 2024
Fagura anunță lansarea noii sale identități vizuale, parte a strategiei de brand și de repoziționare construite împreună cu echipa de consultanți de la Brandocracy
Fagura, platforma de investiții alternative în finanțarea antreprenorilor, marchează o nouă etapă în parcursul său, dezvăluind o identitate…
19 aprilie 2024
Universitatea Babeș-Bolyai va sprijini tehnologiile promițătoare
Proiectul CapTTict vizează creșterea capacităților tehnologice în domeniul IT&C în țările europene. Universitatea Babeș-Bolyai (UBB) Cluj-Napoca a început…
19 aprilie 2024
EBM PAPST a dotat un laborator de la IETI cu echipamente de ultimă generație
Pe baza unui protocol de colaborare între Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (IETI) și Compania EBM-PAPST…
19 aprilie 2024
Tinerii orădeni sunt invitați să se lanseze în afaceri – eveniment VSFA
Universitatea din Oradea deschide Aula Magna pentru toți tinerii orădeni care vor să se lanseze în afaceri. „Vreau…
19 aprilie 2024