Preşedintele Consiliului Judeţean a semnat contractul de finanţare a noii secţii de Oncologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, care va fi amenajată într-o locaţie nouă, într-o clădire pe trei nivele.
„Investițiile în spital reprezintă prioritatea mea la Consiliul Judeţean. Ne-am îndreptat atenţia asupra modernizării unor secţii vulnerabile. Din păcate, Oncologia a ajuns să devină o secţie importantă, deoarece Aradul se află printre primele judeţe privind incidenţa cancerului, a neoplasmelor de diferite feluri. Oncologia va funcţiona într-un sediu nou, va fi o secţie spitalicească nouă, dotată şi amenajată în totalitate şi prin această investiţie vom oferi condiţii de tratament moderne, în acest domeniu sensibil”, a afirmat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Valoarea totală a investiţiei este estimată la 12,946 milioane de lei, din care finanţarea prin PNDL este 12,454 milioane lei, iar contribuţia Consiliului Judeţean este de aproximativ 492.000 lei. Durata de realizare a investiţiei se estimează între 24 şi 36 de luni. Construcţia propusă pentru modernizare are regim de înălţime Demisol + Parter + Etaj. În prezent este clădire neutilizată şi se doreşte transformarea acesteia în spital (secţie oncologie) cu 50 de locuri de găzduire a pacienţilor. Investiţa se va realiza în clădirea de pe strada Vicenţiu Babeş, aflată în proprietatea Consiliului Judeţean Arad.
Citește și:
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Cinci echipe studențești, calificate în finala Digital AgriChallenge
Concursul național destinat studenților a ajuns la final, iar după etapa de selecție, jurizarea va avea loc la…
25 aprilie 2024
Clujul se asociază cu opt localități pentru trenul metropolitan
10 milioane de euro urmează să fie alocați din bugetul județului pentru materializarea obiectivului de investiții. Consiliul Județean…
25 aprilie 2024
Ambasadorul Finlandei în România laudă Oradea pentru dezvoltare
Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit joi, 25 aprilie 2024, vizita…
25 aprilie 2024
DEER predă energetica viitoarelor generații
3.000 de elevi din ciclul primar de învățământ învață despre energie în cadrul proiectului educativ. Distribuție Energie Electrică…
25 aprilie 2024
Bogdan Maioreanu: Boeing pierde teren în fața Airbus, dar transportul aerian își revine
După pandemie, sectorul transportului aerian a revenit în forță, iar Consiliul Internațional al Aeroporturilor (ACI) World a prezis…
25 aprilie 2024
Brandberry a creionat identitatea Țării Silvaniei
Consiliul Județean (CJ) Sălaj și consultantul de dezvoltare strategică Brandberry au organizat o dezbatere publică pentru prezentarea, în…
25 aprilie 2024