Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Fondatorii Salad Box și Marty Restaurants, investiție de 500.000 de euro în Narcoffee Roasters

Narcoffee Roasters a inaugurat cea de-a doua cafenea din rețea printr-o nouă locație amplasată în clădirea The Office, din Cluj Napoca. Proiectul lanțului de cafenele de specialitate le aparține lui Marcelus Suciu, fondatorul Marty Restaurants și lui Dan Isai, fondatorul Salad Box, și a fost lansat pe piață în luna ianuarie, odată cu deschiderea primei cafenele în centrul Clujului.
Cei doi antreprenori clujeni vor investi, într-o primă fază, 500.000 de euro pentru deschiderea unui număr de minim 6 cafenele în Cluj și București. Pe termen scurt, investiția va fi extinsă la nivel național, iar pe termen mediu planurile vizează exportul conceptului și pe plan internațional.
„Narcoffee Roasters este un concept cu potențial de extindere foarte mare. Suntem deja în discuții cu posibili doritori de francize din SUA și Algeria, însă focusul nostru actual este piața internă”, afirmă Dan Isai.
Conceptul recent lansat este construit în jurul cafelei de specialitate selecționată și prăjită de Marius Nica, locul 10 în lume la cup tasting și campion național de latte art. Designul locațiilor este semnat de arhitectul Cosmin Todor, câștigător al premiului Noblesse Interiors la Elle Decoration Design Awards 2016. Atât Marius Nica, cât şi Cosmin Todor sunt parteneri în Narcoffee Roasters.
„Narcoffee Roasters prăjește și prepară cafea de origini din țări precum Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia. Controlăm până și compoziția apei din cafeaua pe care o pregătim. Ducem la obsesie preocuparea pentru a pregăti cafeaua perfectă, iar asta atrage cei mai împătimiți barista din industrie”, explică Marius Nica, Coffee Manager Narcoffee Roasters.
De asemenea, reprezentanții Narcoffee Roasters menționează că în decursul acestui an se vor pune bazele primelor locații din București, unde există deja o echipă în formare.
“O rețea de cafenele de specialitate cu ambiții internaționale este o provocare imensă. Din acest motiv căutăm să adunăm în jurul Narcoffee Roasters un „dream team” de specialiști în cafea, design, branding și francizare”, încheie Marcelus Suciu.
Narcoffee Roasters este un concept de cafenele de specialitate fondat de către doi dintre cei mai importanți oameni de afaceri clujeni din domeniul HoReCa, Marcelus Suciu și Dan Isai, cu o investiție inițială de 500.000 euro, sumă necesară pentru extinderea rețelei în Cluj și București. Pe termen mediu, Narcoffee Roasters vizează francizarea conceptului și în SUA și Algeria.
Materia primă este adusă din țări precum Costa Rica, Etiopia, Guatemala sau Columbia și atent pregătită sub supervizarea lui Marius Nica, campion național de latte art și în primii 10 profesioniști mondiali la cup tasting.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Subvenţiile din sectorul vegetal, începând de vineri

Articolul următor

Maik Niewoehner, noul director al ContiTech România

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share