Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

George-Alexandru Ivan, director Achiziţii, Comercial şi Relaţii Internaţionale în cadrul CNAB: ”Creșterea performanței depinde de restructurarea organizațională și existența unui plan strategic de investiții”

George-Alexandru Ivan, director Achiziţii, Comercial şi Relaţii Internaţionale în cadrul Companiei Naționale Aeroporturi București, a explicat, într-un interviu acordat revistei Transilvania Business, care sunt cauzele risipei în sectorul public şi a lipsei de predictibilitate în elaborarea şi modificarea constantă a strategiilor, bugetelor, termenelor. Directorul a venit și cu o veste bună – prezența a noi companii aeriene pe Aeroportul “Henri Coandă” din București până la finalul anului 2018.
Aţi avut parte de mai multe experienţe în structurile unor entităţi importante: Electrica Serv, Electrificare CFR SA, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB), în funcţii de conducere sau ca membru în Consiliul de Administraţie. Cât de apropiată este funcţionarea acestor entităţi de aşteptările pe care le au contribuabilii, ce aţi găsit, ce aţi schimbat, ce trebuie schimbat?
George-Alexandru Ivan, Director Achiziții, Comercial și Relații Internaționale al CNAB
: Întotdeauna contribuabilul, fiind beneficiarul final al serviciilor acestor companii, are așteptări la servicii de cea mai înaltă calitate. Din păcate, de cele mai multe ori, calitatea serviciilor nu se ridică la nivelul acestor așteptări. Am identificat o încetinire a ritmului până la stagnarea activității, cauzată de profesionalismul îndoielnic și experiența limitată a unor angajați care fac parte din conducerea executivă sau sunt în funcții de execuție, cât și din cauza unor proceduri de lucru neactualizate care încetinesc fluxul documentelor, ducând, astfel, la întârzierea sau creșterea duratei de timp necesară finalizării diferitelor lucrări sau proiecte.
Ocupând poziții care presupun coordonarea și organizarea activității de achiziții si comercial, am început prin a întocmi un program de achiziții centralizat care să fie corelat cu bugetul de venituri și cheltuieli și care să corespundă strict nevoilor companiei. În același timp am revizuit procedurile interne necesare desfășurării activității, corelându-le cu celelalte direcții de specialitate. Astfel am obținut atât economii importante în raport cu anii precedenți cât și uniformizarea produselor și serviciilor achiziționate.
Cum caracterizaţi risipa în sistem şi lipsa de predictibilitate în elaborarea şi modificarea constantă a strategiilor, bugetelor, termenelor?
George-Alexandru Ivan
: Cred că lipsa de predictibilitate este cauzată, în primul rând, de faptul că nu există o viziune unitară și pe termen lung. O altă problemă care apare în strânsă legătură cu viziunea este schimbarea la intervale scurte de timp a managerilor. Aceste schimbări, în absența unei strategii pe termen lung asumată de către toate entitățile implicate și responsabile, nu duc decât la întârzierea sau nerealizarea obiectivelor propuse. Risipa din sistem este un produs al profesionalismului îndoielnic și al productivității scăzute și poate fi redusă prin eficientizarea muncii și un mai bun “time management”.
Există în spaţiul public opinii, analize care vorbesc despre rezistenţa la schimbare a unor funcţionari, care supravieţuiesc tuturor schimbărilor de management, în condiţiile în care entităţile nu fac performanţa aşteptată. Care sunt constatările dumneavoastră?
George-Alexandru Ivan
: Rezistența la schimbare se întâlnește îndeosebi la funcționarii cu altă mentalitate și mult prea confortabili în pozițiile ocupate, la care se adaugă lipsa unor evaluări reale de performanță. Opinez că ar trebui făcută o evaluare reală, semestrială sau măcar anuală, a fiecărui angajat și oferite traininguri specializate care ajută la o educație continuă a acestuia. Numai în acest mod putem transforma rezistența la schimbare a unor funcționari în plus valoare și performanță pentru companie.
Cum vedeţi atenuarea nemulţumirilor societăţii faţă de lipsa de performanţă din zona investiţiilor în domeniile energiei şi infrastructurii şi cum priviţi intervenţia în aceste zone suport ale economiei?
George-Alexandru Ivan
: Lipsa de performanță din zona investițiilor în energie și infrastructură este rezultatul absenței unor planuri strategice clare, etapizate și impredictibilității managementului proiectelor de investiții pe termen lung. Este nevoie de strategii de investiții pe termen lung, asumate de către toate entitățile implicate și responsabile care să nu fie perturbate pe perioada desfășurării de către diferiți factori externi decât cu o fundamentare temeinică, ce nu afectează termenele de finalizare. O îmbunătățire a legii achizițiilor publice prin care să se poată reduce întârzierile contractării serviciilor, produselor sau lucrărilor ar putea îmbunătăți performanța din această zonă.
Care sunt primele decizii care ar trebui luate în momentul de faţă pentru creşterea performanţei entităţilor din zona energie și/infrastructură? Sunt probleme generale ale sistemului sau specifice ale acestor domenii?
George-Alexandru Ivan
: Cred că în România lipsa performanței entităților din zona energiei și infrastructurii sunt o problemă de sistem care se regăsește și în alte ramuri ale economiei. Primele decizii care ar trebui luate ar fi restructurarea organizațională, bazată pe evaluarea și eficientizarea activității angajaților, și existența unui plan strategic de investiții care să îmbunătățească activitatea și rezultatele companiilor.
Aţi avut şi aveţi funcţii de conducere în zona Achiziţii – Comercial la entităţi importante. Cum poate fi oprită plata penalităţilor unor companii de stat către parteneri din zona privată şi de stat şi de ce se ajunge aici? Un exemplu din 2018 sunt penalităţile plătite de CNAIR către SALROM.
George-Alexandru Ivan
: Plata de penalități către parteneri din zona privată poate fi oprită doar prin respectarea cu strictețe a contractelor și o urmărire constantă a îndeplinirii termenilor și condițiilor contractuale. Atât timp cât caietul de sarcini a fost clar și nu lasă loc de interpretări, iar obiectul contractului între cele două entități este realizat conform caietului de sarcini și în termenele stabilite, nu există motive pentru plata de penalități.
Care sunt concluziile dumneavoastră după aceste câteva luni la CNAB, ce decizii aţi luat şi cum vedeţi evoluţia companiei în 2018?
George-Alexandru Ivan
: CNAB este o companie de perspectivă datorită creșterii exponențiale a traficului aerian. Această creștere a CNAB nu poate continua fără un plan strategic de dezvoltare pe termen lung a infrastructurii aeroportuare. Din poziția de director Achiziții, Comercial și Relații Internaționale al CNAB am îmbunătățit și eficientizat atât activitatea de achiziții, prin luarea unor decizii punctuale, cât si activitatea comercială, compusă din venituri din activități aeronautice și non-aeronautice. În activitatea de achiziiții am prioritizat nevoile urgente ale companiei și am organizat procedurile de licitații centralizate reducând costurile anuale în comparație cu anii precedenți. În activitatea comercială am renegociat contractele cu beneficiarii obținând creșterea veniturilor din aceste activități. Ca rezultat al activității comerciale coordonate, în urma discuțiilor și negocierilor purtate, noi companii aeriene vor fi prezente pe Aeroportul “Henri Coandă” din București până la finalul anului 2018.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

PNDL: 175 milioane de lei pentru reabilitarea a 60 km de drumuri din Maramureș

Articolul următor

Afacerile de perspectivă din Ardeal, plafonate la 44.000 de euro

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share