Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Hunedoara: Peste 20 de castele și muzee, prezentate la Târgul European al Castelelor

Cele mai bune oferte turistice din portofoliul a 23 de castele şi muzee din România, Austria şi Ungaria vor fi prezentate publicului la Castelul Corvinilor din Hunedoara, cu prilejul ediţiei din acest an a Târgului European al Castelelor, manifestare programată în perioada 26-27 mai.
“Este un eveniment unic în România, care doreşte să promoveze frumuseţea monumentelor istorice din ţară şi din Europa. Castelul Corvinilor, gazda acestui eveniment, este unul din cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, aflându-se printre primele castele de poveste din Europa”, a declarat, miercuri, purtătorul de cuvânt al Primăriei Hunedoara, Elena Iancău, potrivit Agerpres.
Din România vor fi prezente la târg, printre altele, Castelul Corvinilor, Cetatea dacică Sarmizegetusa Regia, Castelul Bran, Palatul Culturii din Iaşi, iar din străinătate, Regiunea Istorică Szombathely (Ungaria) şi Castle Road Association (Austria).
Târgul va fi organizat în Sala Dietei şi în Sufrageria Bethlen de la Castelul Corvinilor, turiştii care vor vizita în 26 şi 27 mai castelul având posibilitatea să vadă şi lupte ale cavalerilor medievali, dansuri ale domniţelor, lecţii de tir cu arcul sau lecţii de spadă.
Târgul European al Castelelor este organizat de Primăria Hunedoara şi Muzeul Castelul Corvinilor şi se află la ediţia a patra.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Consiliul Investitorilor Străini: Pilonul II, instrument esențial de economisire pentru pensie

Articolul următor

Complexul President din Băile Felix se transformă în President Resort, cu aquapark, bază de tratament, SPA şi un nou hotel

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share