IMOTECA: “Aventura” de a ajunge expat în România îi sperie pe mulți străini, iar unii ajung să se simtă dezorientați din cauza lipsei unui plan de acomodare bine pus la punct
Compania Imoteca îşi regândeşte modul în care face afaceri pe piața imobiliară şi cucereşte un nou segment cu serviciul Wellcome expats, un produs nou creat pentru a-I ajuta pe străini nu numai să îşi găsească o locuință, ci să se integreze mai uşor în comunitate.
În ultimii ani s-a observat o creștere constantă a numărului de străini care se stabilesc în România, cei mai mulți fiind atrași de mediul de afaceri care are un potential tot mai mare. O bună parte dintre străinii care vin în România aleg Bucureștiul, datele statistice arată că o treime din numărul total al străinilor cu drept de ședere în România, aproximativ 30.000 de persoane, locuiesc în Capitală. Dar mutarea într-o țară ca România poate pune piedici serioase unui străin și chiar îl poate dezorienta, iar acest lucru l-au observant specialiștii companiei imobiliare Imoteca de-a lungul anilor în care au oferit consultanță inclusiv străinilor pentru găsirea celor mai porivite locuințe.
“Mulți dintre acești străini se mută în România cu familia, ori acest lucru înseamnă că au nevoie de mai mult decât o locuință. Au nevoie să găsească o școală bună pentru copiii lor, să cunoască un spital în apropiere, unde să se poată duce dacă au nevoie de servicii medicale, dar în același timp trebuie să cunoască cultura țării noastre și să se integreze în comunitate” Rafaela Nebreda, IMOTECA
Piața imobiliară se aliniază la standarde occidentale. Cum funcționează serviciul Well-come expats?
Pentru a aduce toate aceste servicii la un loc, compania Imoteca a lansat pe piață un nou produs – “Well-come expats”. Este un serviciu care le oferă străinilor mai mult decât consultanță, ajutându-i practic să se integreze în societatea românească, inclusiv cu ajutorul unor trainiguri interculturale.
Străinii care apelează la serviciul Well-come expats au mai multe beneficii. În primul rând compania ajută străinii să găsească locuința cea mai potrivită în funcție de locație, proximitate sau de nevoile clientului, și încheie contractele pentru furnizarea utilităților (apă, gaz, electricitate, internet, etc.). În funcție de necesitățile fiecărui străin, compania ajută la găsirea celei mai bune școli pentru copiii expaților și organizează chiar tururi de vizitare la diverse unități de învățământ: găsește cea mai bună soluție în ceea ce privește serviciile de sănătate, prin prezentarea mai multor unități private și vizitarea acestora. Străinii pot cere prin serviciul Well-come expats inclusiv angajarea unor bone, șoferi sau contracte cu firme de curățenie. De asemenea, clienții companiei pot primi zilnic informații despre toate activițățile din Capitală, precum: organizarea diverselor evenimente sau concerte, locații pentru petrecerea timpului liber cu familia, informații despre transport, dar și oferte ale magazinelor.
Training intercultural
În general străinii care ajung să lucreze în România ocupă poziții de conducere, iar pentru a coordona angajații români și pentru a-i înțelege e nevoie ca aceștia să cunoască cultura țării și obiceiurile. Astfel, Well-come expats oferă inclusiv servicii de training intercultural cu ajutorul cărora expații învață despre cultura de coordonare a unei echipe locale, despre cum să construiască relații solide cu subalternii si colegii români, să comunice eficient, dar și totul o serie de informații despre specificul cultural si istoria României. În plus, ca noutate absolută, Imoteca lansează o linie telefonică dedicată expaților care oferă consultanță 24/7L: Expats line
Imoteca si-a inceput activitatea pe segmentul imobiliar acum 14 ani, la scurt timp dupa venirea în Romania a Rafaelei Nebreda, managing partner.
Serviciile oferite de companie sunt adaptate în funcție de beneficiarul lor în 3 categorii: intermediere și asistență în identificarea și achiziția celei mai potrivite proprietăți pentru cumpărători, analize de piață și crearea pachetelor de buy to let pentru investitori, definirea produsului și generarea conceptului și a strategiei de marketing și vânzări pentru dezvoltatori. La acestea se adaugă nou-lansatul well-come expats, servicii premium pentru expații care vin în România.
Imoteca are inca din 2004 serviciul de inchirieri si property management, portofoliul cuprinzand aproximativ 250 de apartamemnte, iar acum l-am specializat si pentru segmentul de expati.
În acest moment, Imoteca este unul dintre cei mai importanți jucători de pe piața de rezidențial din București, cu notorietate națională și internațională.
Citește și:
Trenchless Romania Conference & Exhibition 8th Edition, 6th of June 2024
Cea de-a 8-a ediție a Conferinței și Expoziției Trenchless Romania va avea loc la București în 6 iunie…
16 aprilie 2024
Piața rezidențială merge prost la Cluj. Autorizațiile de construire, reduse la jumătate
Direcția Județeană de Statistică (DJS) a anunțat evoluția autorizațiilor de construire eliberate pentru clădiri rezidențiale în primele două…
15 aprilie 2024
Târgul Confort, Construct & Instal va avea loc în perioada 18 – 21 aprilie la Expo Arad
Târgul internațional de construcții, instalații, mobilier și decorațiuni, energii regenerabile și imobiliare se va desfășura în perioada 18…
14 aprilie 2024
The Future Is Now! Eveniment de lansare a celor mai noi modele robotice Tennant în România
TENROM organizează pe 18 aprilie, la NORD Events Center by Globalworth București, cel mai mare eveniment al industriei…
14 aprilie 2024
reTAG – a Retail, FMCG & e-Commerce Conference for the Modern World
Cea de-a VII-a ediție a conferinței „reTAG – a Retail, FMCG & e-Commerce Conference for the Modern World”:…
14 aprilie 2024
Maracana renews lease at MLP Bucharest West
Maracana, a company specialising in transport, warehousing, logistics and distribution services, has renewed its lease contract for 5,000…
14 aprilie 2024
Optim Project Management & Ana Hotels Europa – De la Plan la Realitate: Reușita unui proiect complex de modernizare
Optim Project Management anunță finalizarea cu succes și livrarea proiectului Ana Hotels Europa din Eforie Nord. Această realizare…
14 aprilie 2024
3’RD ROMANIAN CITY DEBUTS IN LOT POLISH AIRLINES’ NETWORK. POLISH NATIONAL CARRIER IS CONNECTING WARSAW WITH ORADEA.
LOT Polish Airlines is opening a new route between Warsaw and Oradea. The carrier will embark upon its…
12 aprilie 2024