Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, institiţie subordonată primăriei Oradea, a finalizat o investiţie de 9,2 mil. lei (aproximativ 2 mil. euro), din fonduri proprii, în renovarea şi dotarea cu aparatură necesară a secţiei de urologie. Noua secţie de urologie dispune, în total, de 35 de paturi, un bloc operator format din patru săli de operaţie, cu aparatură atât pentru operaţiile clasice, cât şi cu un sistem avansat 3D pentru chirurgie edoscopică minim invazivă.
Sala principală este prevăzută cu supraveghere video, putând fi oricând conectată video-audio la orice colţ al lumii. În acest fel, imagini cu proceduri specifice aplicate unor patologii rare sau foarte dificile pot fi transmise în săli de conferinţe din diverse oraşe sau ţări şi vizionate ca un material de studiu şi de către alţi medici care doresc să se specializeze în acest domeniu al urologiei. Aceste săli de operaţie permit efectuarea în totalitate a tot ce înseamnă patologie urologică, aici fiind trataţi pacienţi cu litiaze urinare, cu prostată, cancer de prostată şi cancer renal.
Citește și:
Puterea leului, expusă în capitala culturală a Transilvaniei
În inima orașului Sibiu, într-un cadru istoric remarcabil, Banca Națională a României și Muzeul Național Brukenthal aduc împreună…
24 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Edilul Becleanului, inclus între managerii de succes ai României
Nicolae Moldovan a fost premiat în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. “Anul 2023 a fost…
24 aprilie 2024
Înainte de executarea silită băncile trebuie să-și ajute clienții să depășească situațiile dificile
Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri…
24 aprilie 2024
Get to know the 50 most influential people in Romanian real estate
Property Forum is excited to announce the fourth edition of its annual listing of the 50 most influential people in…
24 aprilie 2024
Dr. Adriana Cioca, managing director Artemis România, a fost aleasă președinte al Camerei de Comerț Elveția-România
Antreprenorii și investitorii români și elvețieni, membri ai Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R), au ales un nou Consiliu…
24 aprilie 2024
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la…
24 aprilie 2024