Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Iulius a inceput lucrarile la UBC 3 in Openville

Compania IULIUS a demarat, la Timişoara, lucrările la o nouă clădire de birouri clasa A care face parte din ansamblul Openville, cea mai mare dezvoltare cu destinaţie mixtă din vestul ţării. Acesta este cel de-al treilea imobil office dezvoltat sub brandul United Business Center (UBC) din totalul de şapte clădiri prevăzute în proiect. Cu o suprafaţă totală de peste 130.000 mp, componenta de birouri a ansamblului Openville va deveni un pol regional de business.
Clădirea UBC 3 va avea aproximativ 18.000 mp, 14 etaje şi va fi certificată LEED, urmând să beneficieze de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor. Pe baza experienţei dezvoltării celorlalte două imobile office din Openville, termenul estimat de livrare pe piaţă pentru UBC 3 este de aproximativ 12 luni.
În prezent, se lucrează la consolidarea terenului pe care se va înălţa clădirea de birouri. În paralel, în Openville continuă lucrările de construcţie la UBC 1, imobilul de 13.000 mp care va fi finalizat în vară, precum şi la parcarea supraetajată cu peste 900 de locuri, care va deveni funcţională în toamnă. În curând, alte două noi imobile de birouri vor intra în construcţie. În luna ianuarie, IULIUS a inaugurat prima clădire de birouri, de 18.000 mp, închiriată integral de companii din IT şi automotive.
Acces direct din parc şi panoramă spre parcul Openville
UBC 3 se va remarca prin silueta arhitecturală deosebită, dar mai ales prin poziţionarea sa, în imediata apropiere a parcului de 55.000 mp, care va fi amenajat integral de compania IULIUS. Clădirea va beneficia de două intrări principale: de la nivel pietonal şi de la nivelul parcului suspendat, care va fi creat în totalitate peste o dală urbană, deasupra parcării subterane a ansamblului. Astfel, cei care vor lucra în UBC 3 vor avea parte de o panoramă deosebită asupra zonelor verzi şi vor beneficia de acces imediat la cafenelele şi restaurantele amenajate în aer liber, în parcul Openville.
Clădirea are prevăzute 14 etaje şi un nivel tehnic, iar demisolul şi parterul vor fi rezervate spaţiilor de retail. Suprafeţele generoase pe fiecare nivel, care vor ajunge până la 2.000 mp, spaţiile ample fără coloane interioare şi faţada integral din sticlă, cu un aport sporit de lumină naturală, se vor adăuga celor mai noi tehnologii disponibile şi soluţiilor eficiente din punct de vedere energetic.
Openville Timişoara reprezintă al doilea ansamblu mixt din portofoliul IULIUS, după Palas Iaşi. Localizat în centrul Timişoarei, Openville va fi o destinaţie unică în vestul ţării, cu impact regional, inclusiv peste graniţă: va reprezenta cel mai bun loc în care să lucrezi şi o destinaţie aparte de cumpărături şi relaxare.
Openville este conceput ca un centru urban care include toate elementele necesare unui stil de viaţă activ, concentrate în acelaşi loc, permiţând economisirea de timp:

  • Office clasa A, 7 clădiri: peste 130.000 mp
  • 60.000 mp adiţionali de retail. În total (+Iulius Mall): 131.000 mp
  • 450 de magazine; restaurante şi cafenele tematice cu panoramă spre parc
  • Cel mai mare parc suspendat din România, de peste 55.000 mp
  • Patinoar în aer liber, carusel pentru copii
  • Congress Hall: 4 săli, capacitate de 2.500 de persoane
  • Locuri de parcare: 4.050 (parcări subterane şi supraetajate)
Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Cushman & Wakefield & Skanska Property Poland celebrating the largest office lease in 2017

Articolul următor

Ziua deschisă Seminis – varză și conopidă

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share