În anul în care împlinește un deceniu de activitate în România, Azets a ajuns la cifra de 700 de salariați și continuă angajările în toate cele patru orașe din țară în care s-a extins. Azets este lider în furnizarea de tehnologie și servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane și consultantă în țările nordice, divizia din România având sediul central la Sibiu și alte puncte de lucru în Alba-Iulia, Timișoara și Brașov, scrie ziarulunirea.ro.
Compania a început activitatea în România în 2008, la Sibiu, sub denumirea de Visma Services. La finalul anului 2016, divizia BPO a trecut de la Visma la CogitalGroup, iar după un proces complex de rebranduire a luat naștere brandul Azets. În cei 10 ani de prezență în România, firma s-a extins în Alba-Iulia, Timișoara și Brașov, crescând într-un ritm accelerat îndeosebi în ultima perioadă. De la 200 de salariați, la finalul lui 2014, compania a ajuns la 500, doi ani mai târziu. În ultimul an, Azets a crescut cu încă 200 de angajați și își propune să se dezvolte în continuare.
„Compania a intrat pe piața din România în anul 2008 și a pornit la drum cu doar trei angajați. Am crescut foarte mult începând din 2013, când eram 32 de angajați și am ajuns, iată, la o cifră frumoasă de 700 de angajați. Suntem o companie mare, ne-am extins în patru orașe din România și avem planuri mari privind viitorul, astfel că oferim în continuare oportunități de angajare în toate sediile noastre. Ne implicăm cât de mult putem în proiecte comunitare, sociale, educaționale și sportive”, spune Alina Burja, managing director Azets România, potrivit sursei citate.
În sediile din Sibiu, Alba-Iulia și Brașov angajații Azets România lucrează în domenii precum Contabilitate, Salarizare, Validare și IT, oferind servicii outsourcing clienților din țările nordice și Marea Britanie. La Timișoara activează departamentul de Research&Development al companiei, unde lucrează ingineri software. Obiectivul companiei este de a ajunge la cifra de 1000 angajați în următorii ani.
Brandul Azets este prezent în Norvegia, Danemarca, Finlanda, Suedia și România, având aproape 3.000 de angajați ce deservesc un portofoliu de peste 20.000 de clienți. Azets oferă o gamă largă de servicii de contabilitate, salarizare, resurse umane și consultanță, devenind, totodată, o prezență internațională puternică și în domeniul tehnologiei.
Citește și:
EBM PAPST a dotat un laborator de la IETI cu echipamente de ultimă generație
Pe baza unui protocol de colaborare între Facultatea de Inginerie Electrică și Tehnologia Informației (IETI) și Compania EBM-PAPST…
19 aprilie 2024
Tinerii orădeni sunt invitați să se lanseze în afaceri – eveniment VSFA
Universitatea din Oradea deschide Aula Magna pentru toți tinerii orădeni care vor să se lanseze în afaceri. „Vreau…
19 aprilie 2024
Oradea face pași hotărâți în era digitală
Interacțiunea digitală cu cetățenii este o realitate palpabilă, la Oradea. Concret, iată cum se manifestă deschiderea Primăriei Oradea…
19 aprilie 2024
Florin Drăgan, rectorul UPT, militează pentru dezvoltarea conurbației Arad-Timișoara
Dacă în anii 2000 Aradul și Timișoara au însemnat o importantă poartă de intrare a investițiilor străine în…
19 aprilie 2024
Chimcomplex își susține angajații
Grupurile CRC și SCR își ajută în primul rând angajații (peste 2.000) și apoi, pe cei din zonă.…
18 aprilie 2024
Hidroelectrica și Masdar (EAU) extind acordul de colaborare
O delegație a Hidroelectrica, condusă de Karoly Borbely, președinte al directoratului societății, participă la vizita de lucru a…
18 aprilie 2024
Studiu: Temperaturile preferate de români în locuințe
Aproape jumătate dintre români preferă temperatura în locuințe între 22 și 24°C, și chiar peste; Peste 40% și-au…
18 aprilie 2024
Trimișii Ardealului vor să schimbe statutul urșilor și lupilor în UE
Reprezentanții Transilvaniei la Bruxelles susțin modificarea stării de protecție a carnivorelor mari din strict protejat în protejat. Comitetul…
18 aprilie 2024