Pentru al doilea an la rând, Londra va găzdui ELITE Business Club, eveniment în cadrul căruia antreprenoritul feminin românesc va fi prezentat ca un model de succes în Europa. Întâlnirea va avea loc, sâmbătă, 21 octombrie 2017, între orele 10.00 şi 14.00, la The Waterside Imperial Wharf din Londra.
Workshop-ul are loc în contextul în care ultimul index (2016) al World Economic Forum privind decalajezele între bărbaţi şi femei, arată că România ocupă locul 76 dintr-un total de 144 de ţări. Comparând cu anii anteriori, ţara noastră a reuşit să reducă acest decalaj al oportunităţilor între bărbaţi şi femei, mai ales la capitole precum: educaţia şi participarea economică, iar potrivit antreprenorului Bianca Tudor, acest decalaj se va reduce total mai repede decât se estimase iniţial.
“Chiar dacă încă se cunoaşte un decalaj între bărbaţi şi femei în România, acest decalaj se va stinge în următorii ani, potrivit trendului. Tot mai multe femei îşi doresc independenţa financiară, iar acest lucru se observă în numărul tot mai mare al doamnelor care au ales calea antreprenoriatului. Până la ora actuală, Comunitatea “ELITE Business Women” înglobează peste 6.000 de femei-antreprenor care, nu numai au reuşit în mediul de afaceri autohton, ci îşi doresc tot mai mult să-şi internaţionalizeze afacerea. În fapt, “internaţionalizarea” afacerilor nu mai reprezintă doar un moft, ci o necesitate specifică epocii globalizării, iar prin workshop de la Londra, ne dorim să promovăm modelele de succes româneşti şi să legăm noi colaborări transnaţionale, prin care serviciile şi produsele româneşti să ajungă pe pieţele europene”, declară Bianca Tudor, fondatorul ELITE Business Women – comunitatea femeilor antreprenor din România.
Manifestarea, care va reuni antreprenori, manageri şi reprezentanţi de IMM-uri, îi vor ajuta pe cei prezenţi să întâlnească potenţiali clienţi şi parteneri de afaceri, să identifice cele mai bune practice în industria în care lucrează şi în cele conexe, să înveţe din experienţa altora şi să-şi deschisă orizonturile şi către alte oportunităţi.
De asemenea, în cadrul evenimentului, participanţii vor dezbate subiecte precum: contextul actual al antreprenoriatului feminin în România, probleme pe care le pot întâmpina femeile în calitate de antreprenor, modele de femei antreprenor, cum au reușit în fața eșecului şi, totodată, instrumentele cele mai importante pe care le folosesc femeile antreprenor în lume.
Invitatul special al evenimentului internaţional de la Londra este Özlem Imil, unul dintre cei mai reputaţi Leadership & High Performance Coach.
Citește și:
Un pod pietonal și ciclist va traversa Crișul Repede în zona Hotelului Hilton
În ultimii 13 ani în Oradea au fost construite patru poduri peste Crișul Repede destinate circulației auto: Podul…
25 aprilie 2024
Co-fondatorul Shazam, Dhiraj Mukherjee, speaker principal la Bucharest Tech Week
Pionier al industriei tech, Mukherjee va prezenta noi perspective despre reinventarea afacerilor în cadrul Bucharest Tech Week 2024, care…
25 aprilie 2024
Cinci echipe studențești, calificate în finala Digital AgriChallenge
Concursul național destinat studenților a ajuns la final, iar după etapa de selecție, jurizarea va avea loc la…
25 aprilie 2024
Ambasadorul Finlandei în România laudă Oradea pentru dezvoltare
Primarul Oradiei, Florin Birta, și președintele Consiliului Județean Bihor, Ilie Bolojan, au primit joi, 25 aprilie 2024, vizita…
25 aprilie 2024
Electroputere VFU Pașcani, a finalizat revizia capitală la 17 „Săgeți Albastre”
Electroputere VFU Pașcani SA, companie din cadrul GRAMPET Group, a finalizat cu succes reparația capitală de tip R9…
25 aprilie 2024
Săptămâna Haferland 2024: cel mai îndrăgit festival al sașilor transilvăneni începe pe 8 august
Cea de-a XII-a ediție a Săptămânii Haferland, cel mai îndrăgit festival cultural și etnologic al sașilor din Transilvania…
25 aprilie 2024
Techsylvania 2024: 2 zile pline de networking, inovatie și inspirație
Techsylvania, cel mai așteptat eveniment de business&tech, pregătește o nouă ediție în 2024. Cu accent pe încurajarea colaborării,…
25 aprilie 2024
CONVOCATOR AL ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR ȘI AL ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE A ACȚIONARILOR SOCIETĂȚII AISA Invest S.A.
12, jud. Cluj, cod unic de înregistrare 10443641, având număr de ordine în Registrul Comerțului J12/2442/2005, în temeiul…
25 aprilie 2024