Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

MedLife a deschis prima hyperclinică din Oradea, printr-o investiţie de 1,2 milioane euro

MedLife, unul din cei mai mari operatori de servicii medicale private din România, a anunţat miercuri că inaugurează prima hyperclinică din Oradea, rezultatul unei investiţii de 1,2 milioane euro.

”Unitatea cuprinde un punct de recoltare, cinci săli de investigaţii (gastroenterologie, obstetrică-ginecologie, pediatrie, urologie, cardiologie etc.), un salon post-anestezic şi 12 cabinete, destinate consultaţiilor clinice şi paraclinice”, a anunţat reţeaua.

Echipa este formată din peste 60 de medici, asistente şi personal de suport.

“Inaugurarea primei hyperclinici MedLife în Oradea susţine planurile noastre de extindere naţională. Aşa cum am anunţat încă de la începutul anului către investitori şi acţionarii noştri, vom continua planul de extindere la nivel de ţară şi vom prospecta în continuare piaţa, cu accent pe oraşele cu populaţie medie”, a declarat preşedintele şi directorul general al MedLife, Mihai Marcu.

Pacienţii pot accesa servicii medicale multidisciplinare şi tratamente pentru 19 specialităţi, printre care medicină internă, pediatrie, ortopedie, ginecologie, alergologie, ORL, neurologie, psihologie, psihiatrie, diabet şi nutriţie, cardiologie şi stomatologie.

În prezent, MedLife funcţionează în Oradea cu un laborator de analize, inaugurat în martie, două puncte de recoltare şi o hyperclinică, aceasta din urmă fiind cea mai recentă investiţie.

Totodată, MedLife a anunţat miercuri şi preluarea integrală a centrului Transilvania Imagistică Oradea, furnizor de servicii medicale de diagnostic, imagistică şi radiologie, unul dintre cei mai importanţi jucători din nord-vestul ţării pe acest segment.

MedLife a deschis prima hyperclinică în 2004, iar la ora actuală compania deţine 20 astfel de unităţi în Bucureşti, Arad, Timişoara, Galaţi, Iaşi, Constanţa, Craiova, Braşov, Cluj, Ploieşti şi Brăila.

Acţiunile emise de MedLife sunt admise la tranzacţionare pe piaţa reglementată la vedere administrată de Bursa de Valori Bucureşti, având simbolul de tranzacţionare ″M″.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Unifarm își eficientizează comunicarea cu asociațiile de pacienți

Articolul următor

Ambasadorul Franţei la Bucureşti: Clujul, pol universitar important mai ales pentru studiile de medicină

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share