Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Ministerul Turismului introduce localităţi din Maramureş, Sibiu şi Sălaj în lista zonelor cu prioritate la investiţii

Ministerul Turismului a promovat, alături de Ministerul Dezvoltării şi Administraţiei Publice, o Hotărâre de Guvern care introduce încă şapte noi localităţi în lista zonelor cu potenţial turistic ridicat. Astfel, unităţile administrativ-teritoriale cuprinse în această listă vor avea prioritate la obţinerea finanţării nerambursabile pentru dezvoltarea infrastructurii turistice.
Zonele incluse, prin actul normativ adoptat în şedinţa Executivului din 29 august, în lista unităţilor administrativ-teritoriale cu resurse turistice mari sau foarte mari sunt: Breaza (judeţul Buzău), Siriu (judeţ Buzău), Onceşti (judeţ Maramureş), Mitreni (judeţ Călăraşi), Turcineşti (judeţ Gorj), Hoghilag (judeţ Sibiu) şi Vîrşolţ (judeţ Sălaj).
Zonele cu resurse turistice au şanse mai mari în atragerea finanţărilor nerambursabile. Astfel, proiectele de infrastructură turistică vor fi promovate cu prioritate în cadrul programelor naţionale, regionale şi judeţene de dezvoltare, informează Ministerul Turismului.
„Dezvoltarea sustenabilă a turismului este una dintre priorităţile mele. Fiecare măsură a Guvernului are în vedere creşterea potenţialului turistic, iar pentru acest lucru investiţiile sunt vitale. Prin Hotărârea de Guvern adoptată, am crescut şansele ca zone cu adevărat minunate să devină mai uşor accesibile turiştilor. Cu banii pe care îi pot obţine graţie acestei noi clasificări, autorităţile locale pot dezvolta tot ceea ce înseamnă infrastructură turistică. Suntem conştienţi că avem nevoie de investiţii în turism şi dovedim acest lucru prin aceste măsuri venite în sprijinul tuturor celor care cred în dezvoltarea României ca destinaţie turistică majoră”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.
Potenţialul turistic al unei zone este determinat de existenţa resurselor turistice, fie ele naturale sau antropice, şi este clasificat conform unei metodologii elaborate de Ministerul Turismului şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Ambasadorul SUA la Bucureşti, Hans Klemm, la International Business Forum

Articolul următor

''Discover Timiş!'', platformă de promovare şi informare digitală pentru turişti

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share