Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

NNDKP își consolidează serviciile în domeniul consultanței fiscale la nivel local

Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen a anunțat, astăzi, cooptarea lui Daniel Hadar ca Tax Director al diviziei de Consultanță Fiscală, în cadrul biroului NNKDP din Cluj.
În perioada următoare, Daniel va dezvolta activitatea de consultanță fiscală în cadrul biroului local din Cluj, acționând ca un pilon esențial pentru crearea sinergiilor necesare pentru continuarea consolidării proiectului Legal & Tax. Daniel are o experiență profesională de 11 ani în consultanță fiscală dobândită în companii tradiționale de audit; este absolvent al Facultății de Contabilitate și Informatică de Gestiune (Academia de Studii Economice, București) și este membru al Camerei Consultanților Fiscali.
„Cooptarea lui Daniel este o decizie strategică esențială pentru eficientizarea serviciilor de consultanță fiscală pe care le oferim deja clienților din Cluj și din județele adiacente. Clujul este cel de-al doilea birou regional unde decidem să atragem specialiști de prim rang, după Timișoara. Ne uităm atent la evoluția economică a diverselor regiuni ale țării, încercând să creionăm o abordare care să ofere răspunsuri concrete unor nevoi existente dar și potențiale – astfel, alocarea de resurse care vor fi angrenate la nivel local în domeniul fiscalității este un pas natural în strategia noastră de dezvoltare pe termen lung”, a declarat Alina Timofti, Partener Taxe și unul dintre Coordonatorii NNDKP Consultanță Fiscală.
„În ultimii 10 ani, Clujul a cunoscut o dezvoltare rapidă din punct de vedere economic, cu un impact social semnificativ, generându-se o creștere reală, vizibilă, ușor perceptibilă de către comunitatea de afaceri a performanței urbane și regionale. Prin crearea departamentului de consultanță fiscală din Cluj, clienții NNDKP cu activitate în această regiune, au de astăzi oportunitatea de a primi o soluție integrată la solicitările de natură juridică și fiscală”, a menționat Daniel Hadar, Tax Director biroul NNDKP Cluj.
NNDKP oferă servicii juridice la nivel local în unele dintre cele mai dinamice centre economice din țară: Timișoara, Cluj, Brașov și Craiova. În domeniul consultanței fiscale, NNDKP reunește competențe complementare din domeniul fiscal și juridic, având astfel capacitatea de a oferi, atât prin sediul central din București, cât și prin birourile teritoriale din Timișoara și Cluj, soluţii complete pe aspecte de o mare varietate şi complexitate companiilor locale și internaționale.
 

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Quai Antoine Ier: superyacht lifestyle exhibition at the 2017 MYS

Articolul următor

ATENOR welcomes new prestigious tenants in Budapest

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share