Cea mai mare plantație de aluni din România este amplasată în zona colinară a județului Timiș și însumează mai bine de 700 de hectare.
Este vorba despre o investiție italiană demarată în anul 2007 de un grup de asociați italieni, care au intuit potențialul de producție al zonei corelat cu prețurile mai mult decât accesibile la terenurile agricole din zona de deal, mult mai mici decât în zonele cu cernoziom ale câmpiei timișene.
Reprezentantul investitorului italian, Daniele Uilieri, a declarat pentru radiotimisoara.ro că ideea acestei plantații s-a născut chiar în Italia.
“Șefii noștri din Italia au plantație de aluni și s-au gândit de ce să nu facem o probă și în altă țară. Am venit în România și am văzut că aici clima este apropiată de cea din Italia. Am făcut o probă. Am cumpărat pământ în anul 2007 și am început să facem plantația în comunele Brestovăț, Ghizela și Secaș”, spune reprezentantul investitorului italian.
Deși material săditor se produce și la pepiniera de la Seleuș, din județul Arad, italienii au preferat să vină cu puieții proprii, soiuri care să reziste atât verilor secetoase, cât și celor cu exces de umiditate cum a fost cea a anului 2016.
Livada de aluni din județul Timiș a intrat deja în producție însă este departe de potențialul maxim pe care îl va atinge abia în anul al 15-lea de la plantare. Daniele Uilieri spune că afacerea poate fi rentabilă într-o plantație care să aibă minimum 10 hectare.
Potrivit sursei citate, alunele produse în România suferă doar un tratament primar, după care iau calea Italiei unde sunt procesate și trimise la marile branduri de pe piața mondială a ciocolatei precum Ferrero Rocher sau Raffaello.
Citește și:
Vinuri românești de înaltă calitate la Ro Wine Cluj-Napoca 2024
Festivalul Ro Wine a adus la Cluj-Napoca, în perioada 20-21 aprilie 2024, vinuri premiate și premiabile, selecționate de…
23 aprilie 2024
Varianta Ocolitoare Sibiu Sud, bifează etapa despăgubirilor
Varianta Ocolitoare Sibiu Sud a îndeplinit încă o etapă din foaia de parcurs. ♦ Inelul de autostradă din…
23 aprilie 2024
Institutul de Cercetare în Inteligența Artificială, piatra de încercare a politehniștilor clujeni
Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) și-a prezentat proiectele majore pe care le vrea pe finanțare europeană. Printre clădirile…
23 aprilie 2024
Cum arată noua clădire de birouri Bosch de la Cluj
Investiția totală în Centrul de Inginerie Bosch Cluj (CIBC) se ridică la 50 de milioane de euro, dintre…
23 aprilie 2024
Restaurantul Kibuț din Gărâna, Banatul Montan, candidează la Destinația anului
Viața la țară în cel mai frumos sătuc din România, Gărâna, cu cea mai firească poetică a spațiului.…
23 aprilie 2024
Urbis și-a cumpărat 11 autobuze electrice
Băimărenii vor avea posibilitatea de a circula cu mijloace de transport în comun noi, eficiente și ecologice. Primarul…
23 aprilie 2024
Carbochim aniversează 75 de ani de la înființare. Planurile de viitor vizează o creștere de 20% a producA PRODUCȚIEI
CARBOCHIM S.A., cel mai mare producător de abrazive profesionale din România, aniversează la începutul lunii mai 75 de…
23 aprilie 2024
Farmec a intrat pe piața produselor pentru copii
Producătorul de cosmetice contabilizează afaceri de 71 milioane euro în 2023, un record în istoria companiei. Farmec Cluj…
23 aprilie 2024