Dezvoltatorul imobiliar Oasis Retail & Development Consulting, controlat de doi oameni de afaceri din Sibiu – Klaus Reisenauer şi Kurt Wagner -, va deschide pe 6 aprilie prima fază a proiectului Prima Shops din Oradea, un parc de retail de 10.000 de metri pătraţi construit cu o investiţie totală de 12 milioane de euro, potrivit zf.ro.
Prima fază a complexului comercial are 5.000 de metri pătraţi, urmând ca a doua, adică alţi 5.000 de metri pătraţi, să fie inaugurată în toamnă. Lucrările la cea de-a doua etapă au fost deja demarate. Investitorii au anunţat în trecut că noua galerie comercială va avea în total între 20 şi 25 de magazine. Chiriaşii anunţaţi până acum în Prima Shops Oradea sunt retailerul de modă Takko Fashion, cu 500 de metri pătraţi, lanţul de încălţăminte CCC, cu 630 de metri pătraţi, Pepco şi Deichmann, cu 500 de metri pătraţi fiecare. Şi retailerul electro-IT Flanco va inaugura un magazin în noul centru comercial, tot cu circa 500 de metri pătraţi. Astfel, împreună, cei cinci chiriaşi ocupă 2.630 de metri pătraţi, adică mai mult de jumătate din totalul primei faze.
Oasis Retail & Development Consulting are la activ peste 70 de proiecte finalizate pe o suprafaţă de 1,5 milioane de metri pătraţi de teren. Compania dezvoltă proiecte sub brandurile Prima Shops şi Family Center. În România, Oasis deţine parcuri de retail în Roman, Reghin, Făgăraş, Tecuci, Mangalia, Botoşani, Giurgiu şi Râmnicu Vâlcea, alături de 12 magazine închiriate de către Lidl.
Citește și:
Brandberry a creionat identitatea Țării Silvaniei
Consiliul Județean (CJ) Sălaj și consultantul de dezvoltare strategică Brandberry au organizat o dezbatere publică pentru prezentarea, în…
25 aprilie 2024
Electroputere VFU Pașcani, a finalizat revizia capitală la 17 „Săgeți Albastre”
Electroputere VFU Pașcani SA, companie din cadrul GRAMPET Group, a finalizat cu succes reparația capitală de tip R9…
25 aprilie 2024
CONVOCATOR AL ADUNĂRII GENERALE ORDINARE A ACȚIONARILOR ȘI AL ADUNĂRII GENERALE EXTRAORDINARE A ACȚIONARILOR SOCIETĂȚII AISA Invest S.A.
12, jud. Cluj, cod unic de înregistrare 10443641, având număr de ordine în Registrul Comerțului J12/2442/2005, în temeiul…
25 aprilie 2024
Puterea leului, expusă în capitala culturală a Transilvaniei
În inima orașului Sibiu, într-un cadru istoric remarcabil, Banca Națională a României și Muzeul Național Brukenthal aduc împreună…
24 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Edilul Becleanului, inclus între managerii de succes ai României
Nicolae Moldovan a fost premiat în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. “Anul 2023 a fost…
24 aprilie 2024
Get to know the 50 most influential people in Romanian real estate
Property Forum is excited to announce the fourth edition of its annual listing of the 50 most influential people in…
24 aprilie 2024