Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Parteneriat târgumureșean în domeniul imagisticii medicale

Centrul Medical Cardiomed, în parteneriat cu Universitatea „Petru Maior”, a câștigat recent un proiect revoluționar de cercetare, finanțat de Ministerul Educației Naționale și Cercetării Științifice, care se adresează imagisticii și aplicațiilor de tehnici computaționale de simulare a fluxului sangvin din arterele coronare pe bază de tehnici imagistice pentru a crea modele personalizate de tratament.
Proiectul a primit 100 de puncte din 100 posibile, clasându-se pe locul întâi la nivel național, iar, datorită acestui parteneriat public-privat, specialiști în informatică medicală din cadrul Universității „Petru Maior” vor veni la Centrul Medical Cardiomed pentru a învăța să lucreze cu softurile de imagistică medicală și pentru a deprinde abilități specifice, scopul final fiind dezvoltarea noilor posibilități de diagnostic și tratament.
„Recent au fost date publicității rezultatele competiției pentru granturi de cercetare cu finanțare de la Ministerul Educației și Cercetării, aplicantul fiind un consortiu bazat pe un parteneriat între o universitate și un centru privat. Centrul de Cercetare Avansată în Imagistică Cardiacă din cadrul Centrului Medical Cardiomed, în cadrul unui parteneriat cu Universitatea „Petru Maior”, a reușit performanța de a se clasa pe primul loc la nivel național la competiția de proiecte pe sănătate, obținând 100 de puncte din 100. În cariera mea, este a treia oară când un proiect scris de mine este clasat primul pe țară și este a doua oară când un proiect scris de mine obține 100 de puncte din 100 posibile la o competiție națională. Proiectul se adresează imagisticii și aplicațiilor de tehnici computaționale de simulare a fluxului sangvin din arterele coronare, pe bază de tehnici imagistice, pentru a crea modele personalizate de tratament. Noi dorim să aplicăm aceste noi trenduri în laboratorul nostru de cercetare, pentru că prin ele dezvoltăm practic noi posibilități de diagnostic și tratament. Facem cercetare pentru a ajuta bolnavul iar medicina personalizată și computațională reprezintă un nou instrument prin care putem oferi bolnavului un diagnostic mai bun și un tratament cu eficacitate mai mare”, a declarat prof. univ. dr. Theodora Benedek, fondator al Centrului de Cercetare Avansată în Imagistică Cardiacă din Centrul Medical Cardiomed, vicepreședinte al Panelului de Științele Vieții din programul „Marie Curie” al Comisiei Europene, expert evaluator, monitor și raportor pe proiecte de cercetare al Comisiei Europene şi personalitate recunoscută pe plan internațional în domeniul imagisticii cardiovasculare.
Parteneriat public-privat
Prof. univ. dr. Theodora Benedek a afirmat că acest parteneriat public-privat va aduce beneficii atât Centrului Medical Cardiomed, cât și Universității „Petru Maior”, deoarece cercetătorii vor putea învăța tehnici de medicină computațională într-un centru foarte performant. „Proiectul înseamnă că cercetători din Universitatea „Petru Maior”, profesori universitari abilitați cu experiență, conducători de doctorate, vor veni la Centrul Medical Cardiomed pentru a învăța, pentru a deprinde abilitățile de manipulare a acestor tehnici de medicină computațională într-un centru foarte performant. Un colectiv de specialiști în informatică medicală, utilizând infrastructura de la Cardiomed, vor învăța să lucreze cu softurile de imagistică medicală. Este cu siguranță ceva care va aduce beneficii atât Centrului Medical Cardiomed, cât și Universității „Petru Maior”, a menționat prof. univ. dr. Theodora Benedek.
de Teodora Mîndru

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Bistrița Business Park se promovează în mediul de afaceri local

Articolul următor

Adaptarea strategiilor la industrii diferite: super puteri în HR

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
În februarie 2024, sosirile înregistrate în structurile de primire turistică (SPT) au însumat 41.450, potrivit Direcției Județene de Statistică.
Citeste mai mult

Turismul face pași înapoi la Cluj

Sosirile turiștilor în județ, în luna februarie, s-au diminuat față de aceeași perioadă a anului trecut. În februarie…
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share