Contractul de finanțare pentru modernizarea a trei drumuri județene din județul Bihor a fost semnat astazi, de către viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene și Marius Nica, ministru delegat pentru fonduri europene Două contracte prevăd finanțarea prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL) a unor drumuri județene în lungime totală de 54 de km, potrivit unei informări a MDRAPFE.
„Am semnat astăzi,împreună cu edilii zonei, contracte de finanțare cu o valoare de peste 170 de milioane de lei alocate de la bugetul de stat, prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru infrastructura rutieră a județului Bihor”, a declarat viceprim-ministrul Paul Stănescu.
În județul Bihor sunt incluse în Programul Național de Dezvoltare Locală – etapa II, 172 de obiective de investiții, cu o alocare totală de 750 de milioane de lei. Alte 868.139 de milioane de lei sunt alocate județului Bihor prin PNDL – etapa I, pentru un număr de 177 de proiecte, dintre care 19 obiective sunt finalizate inclusiv sub aspect financiar (decontări realizate integral).
Al treilea contract prevede finanțare prin Programul Operațional Regional (POR) 2014-2020, pentru reabilitarea drumurilor județene Beiuș – Stâna de Vale și Remeți – Stâna de Vale, pe o lungime totală de 43 km. Proiectul are o valoare totală de 134,28 milioane lei, din care 113,6 milioane lei reprezintă alocarea eligibilă nerambursabilă. Beneficiarii direcți ai acestui proiect vor fi cei aproximativ 620 mii de locuitori ai județului Bihor, dar și agenții economici locali participanți la traficul ce se va desfășura pe traseul modernizat.
Citește și:
Puterea leului, expusă în capitala culturală a Transilvaniei
În inima orașului Sibiu, într-un cadru istoric remarcabil, Banca Națională a României și Muzeul Național Brukenthal aduc împreună…
24 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Edilul Becleanului, inclus între managerii de succes ai României
Nicolae Moldovan a fost premiat în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. “Anul 2023 a fost…
24 aprilie 2024
Înainte de executarea silită băncile trebuie să-și ajute clienții să depășească situațiile dificile
Băncile sunt obligate pentru toate tipurile de credite să demonstreze că au încercat restructurarea datoriilor care înregistrează întârzieri…
24 aprilie 2024
Get to know the 50 most influential people in Romanian real estate
Property Forum is excited to announce the fourth edition of its annual listing of the 50 most influential people in…
24 aprilie 2024
Dr. Adriana Cioca, managing director Artemis România, a fost aleasă președinte al Camerei de Comerț Elveția-România
Antreprenorii și investitorii români și elvețieni, membri ai Camerei de Comerț Elveția-România (CCE-R), au ales un nou Consiliu…
24 aprilie 2024
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la…
24 aprilie 2024