Piaţa funciară privind terenurile agricole „s-a agitat”, potrivit ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Petre Daea, care a precizat joi, la Curtici, că există zeci de mii de solicitări privind tranzacţii cu acest tip de terenuri, în zonele fertile ale ţării.
„S-au accelerat vânzările şi cumpărările de teren. Piaţa funciară s-a agitat în câteva judeţe, în mod deosebit în judeţele din partea de vest a ţării, Timişul, Aradul, în partea de sud a ţării, zonele unde fertilitatea solului este mai ridicată. Evident, interesul este mai puternic aici. Câştigurile prin cultivarea terenurilor sunt mai mari şi piaţa capătă un anumit dinamism şi interesul este sporit. În ultima perioadă, am o statistică la mine, au ajuns câteva zeci de mii în anumite zone ale ţării. Am situaţia pentru partea de sud a ţării. Săptămânal sunt undeva la 2.000 de solicitări pentru un judeţ, ceea ce este foarte mult”, a declarat ministrul Agriculturii, aflat în vizită la o fermă agrozootehnică din Curtici.
Acesta a adăugat că circulaţia terenurilor este liberă, dar balanţa trebuie să încline spre fermierul român.
„Evident că circulaţia terenurilor este liberă, dar restricţii trebuie să fie, astfel încât echilibrul acesta între interesul nostru şi al altora să-l ducem în favoarea fermierului român, a tânărului fermier, pentru că nu o să putem mâine să înlocuim fermierii românii decât cu tinerii fermieri români, dar nu poţi să fii fermier dacă nu ai pământ. (…) Balanţa trebuie să încline tot timpul, repet, tot timpul spre interesul naţional, tot timpul spre fermierul român, spre fermierul român”, a adăugat sursa citată.
Petre Daea a făcut aceste declaraţii în contextul în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, aflat şi el la ferma din Curtici, precizase anterior că este în lucru un proiect de lege privind tranzacţionarea terenurilor agricole.
„Trebuie să încercăm să stopăm ceea ce se întâmplă în domeniul vânzării de terenuri agricole în România. Este o lege care este păcălită, nu se respectă criteriile de acolo şi, respectând cerinţele Uniunii Europene, vom intra cu un proiect de lege foarte repede, în Parlament, prin care să ajutăm în primul rând românii să cumpere terenuri, să ajutăm tinerii români să cumpere terenuri, pentru că ceea ce se întâmplă acum nu e în regulă”, a precizat Liviu Dragnea, într-o conferinţă de presă desfăşurată la Combinatul Agroindustrial Curtici.
Citește și:
Puterea leului, expusă în capitala culturală a Transilvaniei
În inima orașului Sibiu, într-un cadru istoric remarcabil, Banca Națională a României și Muzeul Național Brukenthal aduc împreună…
24 aprilie 2024
Concurs Internațional de Atelaje pe pășunea Berkeș din comuna Oșorhei
Peste 160 de cai și 41 de atelaje din șapte țări vor concura în acest weekend la Pășunea…
24 aprilie 2024
Promelek va miza pe soluțiile de energie regenerabilă în 2024
În contextul unui interes global crescut pentru soluții de sustenabilitate, compania Promelek XXI Cluj, unul dintre principalii jucători…
24 aprilie 2024
Edilul Becleanului, inclus între managerii de succes ai României
Nicolae Moldovan a fost premiat în cadrul Galei Capital Excelență în Management, ediția 2024. “Anul 2023 a fost…
24 aprilie 2024
Get to know the 50 most influential people in Romanian real estate
Property Forum is excited to announce the fourth edition of its annual listing of the 50 most influential people in…
24 aprilie 2024
Companiile PPC din România își dezvăluie noua identitate de brand
Grupul de companii PPC din România a demarat recent prima sa campanie de imagine, marcând astfel trecerea la…
24 aprilie 2024
Chic Bijoux și Apidava, liderii Ardealului din BVB Arena
Regiunea Transilvaniei are două companii reprezentate în catalogul pe 2023 al afacerilor antreprenoriale de succes: Chic Bijoux și…
24 aprilie 2024
Vinuri românești de înaltă calitate la Ro Wine Cluj-Napoca 2024
Festivalul Ro Wine a adus la Cluj-Napoca, în perioada 20-21 aprilie 2024, vinuri premiate și premiabile, selecționate de…
23 aprilie 2024