Abonează-te
Abonează-te

Primesti pe mail cele mai noi articole publicate

Politehnica Timișoara – model de implementare a proiectelor din fonduri europene

Fonduri în valoare de 1.277.764.611,54 lei (aprox. 284 milioane euro) au fost alocate universităților prin programul Operațional Sectorial Creșterea Competitivității Economice (POSCCE). Raportul anual al Societății Academice din România (SAR) plasează Universitatea Politehnica Timișoara pe locul II în România, atât din perspectiva cuantumului fondurilor atrase, cât și din cea a corelării lor cu creșterea performanței instituționale.
Conform clasificării realizate de România Curată, topul celor 5 universități care au reușit să atragă cele mai multe resurse din programul POSCCE este următorul: Universitatea Politehnică din București – 220.812.776,00 lei, Universitatea Politehnica Timișoara – 74.519.518,00 lei, Universitatea Transilvania din Brașov – 60.000.000 lei, Universitatea Tehnică Gh. Asachi din Iași – 58.748.880 lei și USAMV Iași – 52.594.194,00 lei, potrivit timisoreni.ro.
„După cum v-am obișnuit deja, Universitatea Politehnica Timișoara informează comunitatea doar despre realizări certe, verificabile și vrednice de a fi cunoscute de toți cei care urmăresc parcursul universității noastre. Pe această cale, doresc să evidențiez faptul că performanța de a obține locul II pe țară este cu atât mai lăudabilă, cu cât numărul cadrelor didactice din UPT este considerabil mai mic decât cel al Politehnicii din București sau decât al altor universități care se laudă cu planurile de viitor, dar nu se regăsesc printre primii finaliști ai exercițiului financiar anterior”, a declarat Rectorul UPT, prof. dr. ing. Viorel – Aurel Șerban, potrivit sursei citate.
Exercițiul financiar pentru perioada 2007-2013 a fost prelungit până la data de 31 iulie 2015, astfel rezultatele și efectele programelor operaționale reprezintă încă obiectul unor analize pertinente pentru țara noastră.
Raportul SAR, emis în martie 2017, analizează modul în care au fost utilizate Fondurilor Structurale și de Coeziune de către beneficiarii celor 106 proiecte finanțate și în ce măsură poate fi corelată atragerea de fonduri cu creșterea performanței. Totodată, pentru că numărul de cereri de brevete a reprezentat un indicator relevant al POSCCE, au fost analizate datele publicate de către OSIM privind cererile înregistrate în perioada 2001-2012. S-a constatat o creștere substanțială a numărului de cereri depuse de către universități și institute de cercetare în perioada de finanțare POSCCE – 680 de cereri în 2010, de aproximativ 6 ori mai multe cereri în comparație cu anul 2001, scrie sursa citată.
Universitatea Politehnica Timișoara a reușit „să obțină locul II la nivel de țară, deoarece și-a asumat riscuri financiare mult peste media altor universități românești, punând pe primul dezvoltarea resursei umane și a infrastructurii universității, beneficii ale programului POSCCE”, a mai menționat Rectorul Politehnicii Timișoara.
UPT se remarcă printre primele universități din țară și în ceea ce privește corelarea valorii fondurilor atrase în cercetare cu performanța universității. Așadar, „scorul de meritocrație” dezvoltat pe baza numărului de citări al coordonatorilor de doctorat evidențiază recunoașterea internațională de care se bucură Politehnica Timișoara. Aceste rezultate sunt conforme cu poziția obținută de UPT în prestigioasa clasificare SCImago Institutions Rankings, care, în 2016, poziționa Politehnica din București pe locul I și Politehnica din Timișoara pe locul II în topul universităților din România.

Total
0
Shares
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Articolul anterior

Aeronavele TAROM de tip Airbus 318 și Boeing 737, serviciu AirFi

Articolul următor

Fraţii Micula vând 11 hoteluri de pe litoral

Citește și despre galele The Voices of Business Awards:
The Voices of Business Awards Cluj 2023
The Voices of Business Awards Alba 2023
The Voices of Business Awards Sibiu 2023
The Voices of Business Awards Brașov 2023
Citește și:
Zi de Zi știri economice:
Loading RSS Feed
Total
0
Share